14.4 C
București
luni, 14 octombrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia și Ucraina au făcut un nou schimb de 206 prizonieri de...

Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de 206 prizonieri de război

Rusia şi Ucraina au făcut sâmbătă un schimb de 206 de prizonieri de război, inclusiv soldaţi ruşi capturaţi de armata ucraineană în timpul raidului său la frontieră în regiunea Kursk, potrivit bbc.com.

După cum a raportat Ministerul Apărării rus într-un comunicat, fiecare parte a schimbat 103 soldaţi cu medierea umanitară a Emiratelor Arabe Unite.

„La capătul procesului de negocieri, 103 soldaţi ruşi luaţi prizonieri în regiunea Kursk au fost returnaţi de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev. În schimb, au fost predaţi (Kievului – n.r.) 103 prizonieri de război ai forţelor armate ucrainene”, a precizat Ministerul Apărării de la Moscova.

„În aceste momente, soldaţii ruşi se află în Belarus, unde li se oferă ajutorul medical şi psihologic necesar”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării rus.

Ei vor fi apoi transferaţi pe teritoriul Rusiei pentru a-şi putea continua reabilitarea în instituţiile sanitare ale Forţelor Armate, potrivit sursei citate.

Ultimul schimb de prizonieri se făcuse la finalul lunii august

La sfârşitul lunii august, ambele părţi au schimbat, de asemenea, 230 de prizonieri de război, care includeau un număr important de recruţi ruşi care au fost capturaţi în Kursk în timp ce efectuau serviciul militar.

În această săptămână, armata rusă a lansat o contraofensivă în Kursk – unde trupele ucrainene au intrat pe 6 august – şi a recâştigat controlul asupra a zece localităţi.

Ambele părţi estimează că există mii de soldaţi ruşi şi ucraineni care au murit în luptele din acea regiune de graniţă în ceva mai mult de o lună.

Preşedintele rus Vladimir Putin a exclus orice negocieri de pace cu Kiev până la expulzarea trupelor ucrainene de pe teritoriul ţării sale.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă