9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRusia desfășoară acțiuni hibride împotriva cetățenilor României și Republicii Moldova, avertizează premierul...

Rusia desfășoară acțiuni hibride împotriva cetățenilor României și Republicii Moldova, avertizează premierul Ciucă

Rusia desfășoară acțiuni hibride împotriva cetățenilor Republicii Moldova dar și împotriva cetățenilor României, avertizează premierul Nicolae Ciucă.

Șeful Guvernului României a lansat acest avertisment în mesajul transmis în cinstea aniversării SRI. Mesajul a fost publicat de Guvernul României la data de 28 martie 2023.

“Ne aflăm într-o perioadă de dezvoltare alertă a noilor tehnologii – aliat, motor de creștere economică dar și sursă de vulnerabilități. Cu atât mai mult astăzi, când am intrat în al doilea an al războiului de agresiune pe scară largă al Federației Ruse în Ucraina, care aduce nenumărate provocări și riscuri și pentru România. Și o vedem zi de zi, prin acțiunile hibride îndreptate direct și către cetățeni, nu numai în Republica Moldova, stat unde avem interese și responsabilități speciale, ci  și aici, în România, împotriva propriilor noștri cetățeni. Comportamentul agresiv al Federației Ruse pune sub presiune valorile, interesele şi obiectivele naţionale, coeziunea noastră societală”, subliniază premierul României.

Săptămâna trecută, la data de 23 martie, premierul Ciucă fusese în vizită în Republica Moldova. Autoritățile de la Chișinău au semnalat și ele amenințările venite din partea Rusiei. La începutul anului 2023, chiar președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se referise la acest subiect.

Scopul unor acțiuni hibride ar fi subminarea prestigiului instituțiilor statului

“Suntem responsabili pentru apărarea drepturilor fundamentale ale fiecărui cetățean, a demnității, alegerilor și proprietății sale. De aceea, ținta predilectă a atacurilor hibride vizează construcția încrederii, prestigiul și relevanța statului, a instituțiilor sale în percepția societății și a fiecărui individ. Serviciul Român de Informații este primul chemat să asigurare securitatea celor trei componente – stat, societate și cetățean”, a subliniat premierul Ciucă, în mesajul trasmis cu prilejul aniversării SRI.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă