30.6 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiRusia anunță un număr record de morți de COVID-19

Rusia anunță un număr record de morți de COVID-19

Rusia, a cincea cea mai afectată ţară de pandemie în lume, depăşeşte astfel pentru prima oară pragul a 700 de morţi zilnice din cauza COVID-19.

Astfel, în această țară s-au înregistrat 23.378 de îmbolnăviri – cel mai mare bilanţ zilnic de la jumătatea lui ianuarie, când ieşea din al doilea val al epidemiei.

Rusia a înregistrat în mod oficial, de la începutul epidemiei, peste 5,6 milioane de contaminări cu noul coronavirus şi 139.316 de morţi din cauza covid-19.

În ultimele opt zile, ea a înregistrat recorduri de mortalitate, în contextul în care lupta împoriva covid-19 îi este afectată de o campanie de vaccinare lentă.

Până la 650.000 de persoane sunt vaccinate zilnic împotriva covid-19 în Rusia, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii Mihail Muraşko, potrivit agenţiei ruse oficiale de presă Tass, scrie Reuters.

Guvernul nu susţine însă ideea închiderii frontierelor regiunilor ruseşti, în vederea unei opriri a răspândirii noului coronavirus, a anunţat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Cele mai citite

Camera Deputaților votează ajutoarele de stat pentru crescătorii de porci și bovine. Plen extraordinar de la ora 12:00

Camera Deputaților se reunește vineri, de la ora 12:00, într-o nouă ședință de plen din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.Pe ordinea de zi se...

Gigi Becali îl pune la zid pe Târnovanu! Patronul FCSB anunță schimbări după eliminare

Gigi Becali a lansat acuzații dure la adresa portarului Ștefan Târnovanu după eliminarea FCSB din UEFA Conference League.Eliminarea FCSB din turul al doilea preliminar...

CFR Cluj își află următorul obstacol european! Adversarii din play-off pot fi de calibru

CFR Cluj va afla luni posibila adversară din play-off-ul UEFA Conference League, înaintea dublei cu Tromso din turul al treilea preliminar.CFR Cluj continuă parcursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă