În pragul sărbătorilor de iarnă, dorința de a evada în destinații exotice se împletește tot mai des cu nevoia de a prinde o ofertă bună. Campania Quick Sales derulată de agenția de turism Eturia între 7 și 20 octombrie 2025 confirmă o tendință tot mai clară: românii devin „vânători de oferte”, planificându-și vacanțele cu atenție și calcul.
Vacanțele de sărbători, cumpărate în avans și la reducere
Potrivit Anei Maria Gherasim, Director de Vânzări Eturia, interesul pentru ofertele Quick Sales a crescut cu aproximativ 15-20% față de anul trecut, iar românii sunt mai atenți ca oricând la momentul potrivit pentru achiziție.
În ultimii ani, comportamentul clienților s-a schimbat. Oamenii compară mai mult, visează la o destinație și așteaptă clipa potrivită pentru a prinde un preț bun. Campaniile de Quick Sales, Black Friday și Early Booking sunt acum cele mai așteptate perioade de cumpărare, declară Ana Maria Gherasim.
Bugetul mediu investit de turiști pentru o vacanță în perioada de iarnă variază între 1.500 și 3.000 de euro/persoană, în funcție de destinație și sezon.
Destinațiile preferate: de la Laponia la Maldive
Campania Eturia acoperă plecări din octombrie 2025 până în aprilie 2026, cu reduceri de până la 600 de euro/pachet. Printre cele mai dorite destinații se numără Madeira, Cuba, Thailanda, Maldive, Dubai, Seychelles, Tanzania, Laponia, Punta Cana, Mexic, SUA, Kenya, India, Vietnam, Filipine, Brazilia, Argentina și chiar Antarctica.
Printre ofertele-vedetă ale acestei ediții se află:
- Sejur plajă Maldive, 10 zile – de la 1.190 euro/persoană
- Sejur de Crăciun în Punta Cana (Republica Dominicană), 13 zile – de la 2.250 euro/persoană
- Sejur plajă Krabi & Phuket, Thailanda, 10 zile – de la 1.450 euro/persoană
Românii – turiști informați și flexibili
Contextul economic actual a stimulat un comportament mai pragmatic în rândul călătorilor. Potrivit Eturia, clienții sunt tot mai flexibili cu datele de plecare, atenți la buget și dispuși să își modifice destinația pentru a beneficia de un preț avantajos.
Călătorul care achiziționează acest tip de oferte este informat, rapid în decizii și pregătit să rezerve imediat pentru a prinde promoția. Familiile, cuplurile și grupurile mici sunt cele mai interesate să cumpere experiențe premium la preț redus, explică directorul de vânzări al Eturia.
Eturia – pionierul vacanțelor tailor-made din România
Fondată ca prima agenție turoperatoare din România specializată în vacanțe personalizate, Eturia continuă să seteze standarde în turismul premium. Din 2023, compania a lansat platforma de rezervări www.sejureuropa.ro, iar în 2024 a adăugat www.circuiterra.net, dedicată circuitelor complexe.
Cu o echipă de 80 de angajați și o cifră de afaceri de 35 milioane de euro în 2024, Eturia rămâne un reper pentru cei care vor să descopere lumea în stil mare — dar și inteligent, cu reduceri bine alese.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.