25.4 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiRomânii nevaccinați vor fi testați, gratuit, doar 60 de zile

Românii nevaccinați vor fi testați, gratuit, doar 60 de zile

Românii nevaccinați ar urma să fie testați, gratuit, doar 60 de zile, se arată în măsurile convenite de liderii PNL și PSD după negocierile pentru programul de guvernare de azi.

PSD și PNL vor înființarea a peste 1.000 de centre de testare pentru Covid-19 în următoarea perioadă, precum și accesul la terapia antivirală în ambulatoriu, potrivit hotnews.ro. Măsurile au fost convenite de echipele de negociere ale PSD și PNL, conduse de Alexandru Rafila și Nelu Tătaru.

„Am discutat despre câteva măsuri pentru controlul imediat al pandemiei, ceea ce înseamnă: acces extins la testare, am şi estimat că putem să înfiinţăm probabil mult peste 1.000 de centre unde să se poată face testarea, problema este legată şi de accesul la aceste teste; este vorba de acordarea asistenţei medicale ambulatorii şi să pregătim un eventual val 5, încât pacienţii să poată să se adreseze cât mai aproape de casă serviciilor medicale şi să beneficieze de investigaţii; accesul în ambulatoriu la terapie antivirală şi, evident, stimularea producţiei interne de astfel de produse”, a declarat deputatul PSD Alexandru Rafila, cel care este considerat cu cele mai mari șanse de a ocupa portofoliul Sănătății într-un Guvern PNL-PSD-UDMR.

Alexandru Rafila a spus că presiunea de pe spitale se poate ridica doar dacă se creează posibilitatea evaluării ambulatorii a pacienților.

„Mortalitatea mare în România, inclusiv potrivit experților OMS, se datorează diagnosticului tardiv, prezentării extrem de tardive la medic a pacienților care de multe ori vin în forme complicate și care nu pot fi din punct de vedere terapeutic ajutați. Lucrul ăsta vrem să se schimbe, vrem să încurajăm testarea, să o apropiem de oameni”, a spus el.

Fostul ministru PNL al Sănătății, Nelu Tătaru a declarat că o măsură de prevenție poate fi considerată și introducerea certificatului verde, în acest caz fiind convenită o testare gratută a angajaților de la stat pentru o perioadă de 60 de zile. Proiectul care acum se află în dezbaterea comisiei de sănătate a deputaților prevede testarea pe banii proprii.

Emanuel Neacsu
Emanuel Neacsu
Am scris pentru prima dată în presă la Ziarul Cotidianul, în 1996. Am fost șef pe secția politic la Gardianul. Am venit la România Liberă în 2007 și am lucrat un an la ediția online. Mi-am continuat cariera ca redactor Digi 24 (5 ani) și am revenit la România Liberă ca editor pe secția politic.
Cele mai citite

Nicușor Dan va participa la Paris la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina și la ceremoniile de Ziua Națională a Franței

Președintele României, Nicușor Dan, va efectua în perioada 13-14 iulie o vizită la Paris, unde va participa la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina...

Atac armat la un festival din Toronto. Două persoane au fost ucise, iar alte trei au fost rănite

Potrivit presei locale, incidentul s-a petrecut într-o zonă în care avea loc un festival de salsaDouă persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au...

Suspiciuni de sabotaj pe o rută feroviară strategică din Germania. Un grup de extremă stânga revendică atacul

Incidentul a provocat perturbări semnificative în circulația trenurilor, iar anchetatorii iau în calcul, inclusiv, un motiv politicAutoritățile germane investighează un posibil nou act de...
Ultima oră
Pe aceeași temă