28.4 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentRomânia va achiziționa 18 drone Bayraktar TB2 din Turcia

România va achiziționa 18 drone Bayraktar TB2 din Turcia

România va adăuga în arsenalul său 18 drone Bayraktar TB2, a anunţat pe Twitter ambasadorul Turciei la Bucureşti, Ozgur Kivanc Altan.

„România, prieten, vecin la Marea Neagră şi aliat NATO, adaugă Bayraktar TB2 SIHA la arsenalul său. Această capacitate strategică, prin care s-au câştigat multe bătălii, este un nou semn al parteneriatului nostru strategic cu România”, a scris Ozgur Kivanc Altan pe Twitter.

Pe 1 septembrie anul trecut, Ministerul Apărării Naţionale a solicitat aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru achiziţia a trei sisteme de aeronave fără echipaj uman la bord Bayraktar TB2, iar Birourile permanente reunite au aprobat cererea.

Valoarea contractului de achiziţie, fără TVA, a fost estimată la 300 milioane dolari, pe baza datelor de fundamentare colectate până la acel moment, valoarea exactă urmând a fi stabilită în urma derulării procedurii de achiziţie.

„Achiziţia sistemelor de aeronave fără echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 are în vedere implementarea Ţintelor de Capabilităţi repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. De asemenea, contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în 2040. Astfel, prin această achiziţie vor fi asigurate echipamente cu destinaţie militară şi sisteme de armament în sprijinul unor categorii şi comandamente de forţe ale Armatei, pentru realizarea unor structuri de forţe flexibile, cu un spectru larg de capabilităţi specifice secolului XXI, cu mijloace care să îi asigure supravieţuirea în câmpul tactic, o cunoaştere situaţională extinsă şi o putere de foc mărită”, se arăta în solicitarea MApN.

Totodată, potrivit sursei citate, „având în vedere misiunea care va fi întrebuinţată acestui tip de echipament, din analiza realizată la nivelul Ministerului Apărării Naţionale a rezultat că, din punct de vedere tehnico-operaţional, doar sistemul UAS Bayraktar TB2 poate satisface nevoile misiunii categoriei de forţe beneficiare, la nivel de performanţă necesar şi în termenul stabilit”.

„Se are în vedere achiziţia a trei sisteme UAS Bayraktar TB2 a câte 6 platforme aeriene cu capacităţi de lovire a ţintelor, împreună cu un pachet de suport logistic iniţial şi echipamente specifice de instruire şi antrenament. Sistemele UAS menţionate sunt destinate structurilor din cadrul Forţelor Terestre care acţionează în mediul operaţional şi asigură sprijin informativ în timp real, continuu sau pe durată îndelungată, concomitent cu posibilitatea angajării ţintei, fără a pune în pericol integritatea fizică a personalului aeronavigant”, se mai preciza în document. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Accident grav în Argeș: un microbuz cu jucători ai echipei secunde Dinamo a intrat într-un copac

Planul Roșu de Intervenție a fost activat vineri în județul Argeș, după un accident rutier în care a fost implicat un microbuz cu 16...

Ungaria declară criză energetică. Guvernul anunță restricții la consumul de electricitate

Ungaria a declarat stare de criză energetică și pregătește măsuri de restricționare a consumului de electricitate, după ce centrala nucleară Paks își suspendă temporar...

RO-Alert în județul Tulcea după detectarea unor ținte aeriene lângă granița cu Ucraina

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că, în noaptea de 30 spre 31 iulie, sistemul de supraveghere radar a identificat un grup de ținte...
Ultima oră
Pe aceeași temă