19.9 C
București
miercuri, 10 iunie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRomânia și alte 36 de state susțin crearea unui tribunal special pentru...

România și alte 36 de state susțin crearea unui tribunal special pentru judecarea lui Vladimir Putin

O coaliție formată din 37 de state și Uniunea Europeană a aprobat înființarea unui tribunal special destinat judecării liderilor ruși pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei.

Decizia a fost adoptată în cadrul reuniunii Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, desfășurată pe 15 mai la Chișinău.

România a participat la reuniune prin ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.

Noul tribunal are rolul de a investiga și judeca persoanele considerate responsabile pentru planificarea și declanșarea invaziei ruse în Ucraina.

Ministerul ucrainean de Externe a anunțat că statele participante au aprobat documentul privind înființarea Comitetului director al Tribunalului Special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei.

„În cadrul reuniunii, 37 de țări au aprobat Acordul parțial extins privind înființarea Comitetului director al Tribunalului special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei – al treilea document fondator al tribunalului special”, a transmis diplomația de la Kiev.

Andrii Sybiha compară viitorul tribunal cu cel de la Nürnberg

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a declarat că noua structură juridică reprezintă un pas decisiv pentru restabilirea justiției internaționale.

Oficialul ucrainean a făcut referire și la atacul rusesc asupra Kievului, soldat recent cu 24 de morți, inclusiv trei copii.

„La fel ca Tribunalul de la Nürnberg de acum 80 de ani, acest Tribunal Special de la Haga va restabili dreptatea pe ruinele războiului”, a subliniat ministrul.

Sybiha a afirmat că înființarea tribunalului marchează un moment fără precedent.

„Punctul fără întoarcere a fost depășit astăzi – tribunalul special a devenit o realitate juridică”.

Oficialii ruși vizați de tribunal

Șeful diplomației ucrainene a enumerat mai mulți lideri ruși care ar putea intra în atenția viitorului tribunal internațional.

„Putin și-a dorit întotdeauna să rămână în istorie. Iar acest tribunal îl va ajuta să realizeze acest lucru. Va rămâne în istorie ca un criminal. Și nu doar el. Putin, Șoigu, Gerașimov, Bortnikov, Zolotov, Medvedev, Patrușev, Lukașenko și alții. Astăzi, toți au primit biletul lor spre Haga”, a declarat Andrii Sybiha.

Maia Sandu: „Presiunea asupra Rusiei nu trebuie să slăbească”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, gazda reuniunii de la Chișinău, a susținut continuarea presiunii internaționale asupra Moscovei.

„Presiunea asupra Rusiei nu trebuie să slăbească”, a spus Sandu.

„Sprijinul pentru Ucraina necesită mult mai mult decât ajutor financiar, este esențială și tragerea la răspundere pentru crimele comise.”

Tribunalul încearcă să acopere un gol juridic internațional

Noul mecanism juridic urmărește să completeze limitele actuale ale justiției internaționale.

Curtea Penală Internațională poate investiga crime de război și crime împotriva umanității, însă nu are competența de a judeca Rusia pentru declanșarea războiului, deoarece Moscova nu este semnatară a Statutului de la Roma.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Alarmă pentru Sinner! Liderul mondial a ajuns la spital după drama de la Roland Garros

Jannik Sinner a efectuat investigații medicale la Milano pentru a afla cauza problemelor fizice care i-au afectat evoluția în timpul turneului de la Roland...

Wembanyama a reaprins speranțele Spurs! Record istoric într-o finală NBA

San Antonio Spurs a redus diferența din finala NBA după victoria obținută pe terenul lui New York Knicks, într-un meci în care Victor Wembanyama...

Salarii mai mari pe hârtie, dar bani mai puțini în buzunare

În sectorul bugetar, salariile vor rămâne înghețate la nivelul stabilit la finalul anului 2025Comisia Națională de Strategie și Prognoză estimează pentru anul 2026 o...
Ultima oră
Pe aceeași temă