-8.6 C
București
marți, 13 ianuarie 2026
AcasăSportFotbalRomânia – Republica Moldova, meciul prieteniei pe Arena Națională! Lucescu schimbă tot...

România – Republica Moldova, meciul prieteniei pe Arena Națională! Lucescu schimbă tot înaintea duelului cu Austria

Tricolorii joacă joi, de la ora 21:00, în direct la Prima TV, o repetiție cu miză morală înaintea „finalei” din preliminarii, de duminică, împotriva Austriei.

Lucescu: „Mă încurcă foarte tare amicalul”

Selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) a fost sincer înaintea amicalului cu Republica Moldova, programat joi seară pe Arena Națională. Tehnicianul a recunoscut că partida îl „încurcă foarte tare”, cu doar trei zile înainte de meciul decisiv din preliminariile Campionatului Mondial 2026, contra Austriei.

Jucătorii care vor fi cu Austria trebuie lăsați deoparte pentru a fi proaspeți. Îmi doresc enorm să o batem pe Austria. Mă încurcă foarte tare amicalul”, a declarat Lucescu, care nu vrea să repete greșeala făcută în iunie, când a folosit același prim 11 atât cu Canada (0-3), cât și în Cipru (2-2).

Atunci, tricolorii au condus cu 2-0, dar s-au prăbușit fizic în repriza secundă, cedând două puncte importante în drumul spre Mondial.

Eissat și Ciubotariu, titulari la debut

Pentru partida cu Republica Moldova, selecționerul va miza pe un prim 11 experimental, oferindu-le șansa debutului unor jucători tineri. Printre noutăți se numără Lisav Eissat (20 de ani), fundaș naturalizat, și Alexandru Ciubotariu, ambii urmând să fie titulari.

Posibila formulă de start:
Radu – Manea, Racovițan, Eissat, Ciubotariu – Hagi, Screciu, Cîrjan – Dobre, Munteanu, Baiaram.

Partida cu Republica Moldova are o încărcătură simbolică – va fi primul duel oficial dintre cele două selecționate jucat la București, recunoscut de UEFA.

Vadim Rață: „Avem ocazia să ne spălăm păcatele”

De cealaltă parte, Vadim Rață, mijlocașul naționalei Moldovei și actual jucător al lui FC Argeș, a recunoscut că meciul de joi este o șansă de a repara imaginea echipei sale după rezultatele catastrofale din ultima perioadă – 1-11 cu Norvegia și 0-4 cu Israel.

După două meciuri slabe și total dezastruoase pentru noi avem posibilitatea să ne spălăm păcatele. România e o echipă foarte bună, dar trebuie să ne urmărim scopul: să ne îmbunătățim jocul. Pe teren nu va fi meciul prieteniei. Toate meciurile încep de la 0-0”, a declarat Rață, care joacă în Superliga României din 2019.

Pentru mijlocaș, întâlnirea are și o latură personală: „E un meci special pentru mine, pentru că am petrecut mulți ani în fotbalul românesc.

Partida România – Republica Moldova se joacă joi, de la ora 21:00, în direct la Prima TV, în timp ce duelul cu Austria, decisiv pentru calificarea la Mondial, va avea loc duminică, tot pe Arena Națională, de la 21:45, în direct la Antena 1.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Raluca Turcan vrea ca PSD să nu ceară tratament special în cazul acuzelor de plagiat ale ministrului Justiției Radu Marinescu

Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că este 'vital' ca niciun ministru al Justiției să nu poată fi șantajat iar PSD trebuie să accepte...

Rusia a dat miliarde de dolari în Iran pentru armament înainte de a invada Ucraina

Rusia a investit miliarde de dolari în armament iranian încă înainte de invazia Ucrainei, potrivit unor date obținute de serviciile occidentale de informații, potrivit...

Gerul extrem paralizează România: decese, intervenții de urgență și școli închise

Temperaturile scăzute au declanșat tragedii în mai multe județe din România. Autoritățile și specialiștii avertizează asupra pericolelor expunerii la frig.Un bărbat de 65 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă