25.8 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiRomânia, prima țară UE care a dezvoltat standardul ocupațional „expert în dezvoltare...

România, prima țară UE care a dezvoltat standardul ocupațional „expert în dezvoltare durabilă”

László BORBÉLY, consilier de stat:

„Marcăm astăzi un moment definitoriu pentru dezvoltarea durabilă a României. Aprobarea standardului ocupațional este esența operaționalizării ocupației de expert în dezvoltare durabilă în administrația publică. Țintim performanța și avem nevoie de profesioniști. Îmi doresc ca mediul universitar să fie receptiv și să acrediteze programe de formare postuniversitare pentru această activitate, în care noi credem cu tărie. Suntem pionieri în introducerea în Codul Ocupațiilor a acestei profesii, fapt ce ne responsabilizează în a face toate eforturile pentru a schimba atitudinea față de tot ce înseamnă sustenabilitate în România”.

Videoconferința a stârnit interesul a cel puțin 200 de reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului universitar, de afaceri și ai societății civile. Demersul este parte a proiectului România Durabilă – Dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030”, SIPOCA 613. Practic, pregătirea experților se va realiza prin programe postuniversitare de formare profesională continuă iar rolul acestora în instituțiile publice va fi determinant în promovarea principiilor și valorilor Agendei 2030.

Ce va face concret un expert în dezvoltare durabilă? Expertul în dezvoltare durabilă va acționa pe termen mediu și lung ca un agent al schimbării de paradigmă în construcția proiectelor, politicilor publice, programelor și strategiilor aferente activității specifice administrației publice centrale și locale. În acest sens, expertul va dezvolta, implementa, verifica și promova la nivelul fiecărei autorități unde își va desfășura activitatea obiectivele de dezvoltare durabilă prevăzute în Strategia 2030, adaptate la specificul competențelor respectivei autorități.

„Viziunea pe termen mediu a Guvernului României în ceea ce privește sistemul public este aceea de a asigura toate condițiile necesare dezvoltării sustenabile a României, cu o administrație integră, competentă și puternică. Profesionalizarea resurselor umane este o prioritate în acest sens, iar Secretariatul General al Guvernului își consolideează astfel rolul de coordonare instituțională și management strategic. Mai mult, pentru a avea un cadru instituțional cât mai robust, vom sprijini finalizarea constituirii acelor entități care vor contribui în mod esențial la implementarea Agendei 2030 în România”, a declarat Mircea ABRUDEAN, secretar general adjunct al Guvernului.

Daniel DAVID, președintele Consiliului Național al Rectorilor apreciază că demersul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a pornit de la o analiză a nevoii de specialiști în acest domeniu: “Elaborarea acestei profesii s-a făcut în strânsă colaborare cu universitățile cu expertiză, în mod riguros și deștept. Altfel spus, intri și te formezi în acest domeniu după ce ai terminat deja un program de licență, nu înainte sau alternativ. Consiliul Național al Rectorilor va încuraja demararea programelor de formare și va analiza felul în care acestea pot fi implementate în anumite programe de masterat.”

Standardul ocupațional poate fi descărcat accesând link-ul:
http://intern.anc.edu.ro/standarde/SO_2014_prezent/management/uploads/1614686195.pdf

Cele mai citite

Ministrul de Finanțe și șeful Vămilor inaugurează scanerele de la vama Albița

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și președintele Autoritãții Vamale Române, Marcel Mutescu, merg în ziua de 4 iunie 2024 la vama Albița (județul Iași), unde...

Nicușor Dan se prezintă drept candidat independent, nu mai pomenește despre susținerea USR

Nicușor Dan, care candidează pentru cel de-al doilea mandat de primar general al Capitalei, se prezintă acum pe internet drept candidat independent, fără a...

Cum l-a turnat la DNA candidatul PSD la Primăria Giurgiu, traseistul Nicolae Barbu, pe fostul edil Lucian Iliescu

Fostul primar al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, între 2012 și 2020, este disperat să obțină un al treilea mandat, iar acesta este cel...
Ultima oră
Pe aceeași temă