19.1 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăEconomieRomânia intră în anii grei ai datoriei: aproape 84 de miliarde de...

România intră în anii grei ai datoriei: aproape 84 de miliarde de euro trebuie refinanțate până în 2030

Dzechilibrul major al economiei este determinat de faptul că o parte importantă a consumului intern este acoperită prin importuri

România se apropie de o perioadă critică pentru finanțele publice, în condițiile în care aproape 84 de miliarde de euro din principalul datoriei publice ajung la scadență în intervalul 2027-2030. Președintele Pactului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă (PNADD), Nicu Vasile, susține că actualul model economic, bazat în mare măsură pe consum și împrumuturi, trebuie înlocuit cu unul orientat către producție, investiții și procesare.

Potrivit analizei transmise de organizație, statul român va trebui să refinanțeze în următorii patru ani aproximativ 83,9 miliarde de euro doar din principalul datoriei ajunse la maturitate. La această sumă se adaugă dobânzile, deficitele care vor fi înregistrate în perioada respectivă și eventualele noi împrumuturi. Nicu Vasile atrage atenția că datoria publică a depășit deja pragul de 60% din PIB la sfârșitul primului trimestru din 2026, ceea ce limitează tot mai mult spațiul de manevră al statului.

În același timp, diferența dintre banii alocați protecției sociale și cei destinați investițiilor ridică, în opinia sa, semne de întrebare asupra priorităților bugetare. Pentru 2026 sunt estimate cheltuieli de 249,2 miliarde de lei pentru asistență socială, echivalentul a 12,2% din PIB, în timp ce investițiile publice sunt prevăzute la aproximativ 160 de miliarde de lei.

Un astfel de model ar putea produce locuri de muncă, exporturi și venituri fiscale, în timp ce dependența de consum susținut prin împrumuturi riscă să alimenteze un cerc vicios format din importuri, deficit comercial, noi datorii și dobânzi tot mai mari, susține Nicu Vasile.

Acesta admite că în 2026 au fost adoptate măsuri pentru stimularea investițiilor. Printre acestea se numără o schemă de ajutor de stat de 5,313 miliarde de lei destinată industriei prelucrătoare, cu accent inclusiv pe sectoarele în care România înregistrează importuri ridicate. Valoarea minimă a unei investiții eligibile este de 50 de milioane de lei.

Președintele PNADD consideră că dezechilibrul major al economiei este determinat de faptul că o parte importantă a consumului intern este acoperită prin importuri. El critică strategia bazată în principal pe majorarea taxelor pentru reducerea deficitului și susține că efectele acesteia se văd deja în diminuarea activității economice și în dificultățile întâmpinate de companii.

Analiza sa critică și nivelul cheltuielilor cu sectorul public. Potrivit datelor invocate de acesta, în primul trimestru din 2026, din fiecare 10 lei colectați la buget sub formă de venituri fiscale și contribuții sociale, aproximativ 9 lei au fost utilizați pentru salarii în sectorul public, pensii și alte beneficii sociale.

El susține că presiunea pentru majorarea salariilor bugetarilor trebuie analizată în paralel cu situația companiilor private, care se confruntă cu costuri ridicate și o deteriorare a activității.

Un alt indicator invocat este numărul firmelor care ies din economie. Potrivit datelor citate de Vasile, 52.741 de firme au fost radiate în primele șapte luni ale anului, după aproximativ 144.000 de firme închise în 2025.

Vasile atrage atenția că numeroase administrații locale depind de transferuri de la bugetul central pentru a-și acoperi cheltuielile și susține reducerea aparatului birocratic. El afirmă că aproximativ 1.500 de comune au mai puțin de 1.500 de locuitori, în timp ce administrația publică locală are un aparat de circa 450.000 de persoane.

Concluzia analizei PNADD este că România nu mai poate amâna schimbarea modelului economic. În locul unei economii alimentate de consum, transferuri și împrumuturi, organizația pledează pentru producție internă, investiții, procesare și creșterea capacității de export, considerate esențiale pentru ca statul să poată face față inclusiv valului de datorii care ajunge la scadență în următorii ani.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Concordia cere trecerea de la promisiuni la rezultate: bugetul pe 2027, primul test pentru Guvern

Noul program de guvernare pentru perioada 2026-2028 preia peste 20 de măsuri propuse de mediul de afaceri, inclusiv eliminarea impozitului minim pe cifra de...

Parlamentul European votează o rezoluție privind securitatea la Marea Neagră

NATO va consolida prezența militară în regiunea Mării Negre și va suplimenta resursele pentru supraveghere, recunoaștere și investigarea atacurilor cu drone.Anunțul vine după o...

Resturi de dronă, descoperite pe un câmp din Buzău. Ce spune Ministerul Apărării

Un fermier a găsit resturi de dronă pe un teren agricol din apropierea satului Moșești, comuna Robeasca, județul Buzău.Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis...
Ultima oră
Pe aceeași temă