-3.7 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
AcasăȘtirile zileiRomânia în vremea crizei epidemice, văzută de presa străină

România în vremea crizei epidemice, văzută de presa străină

Aproape 83 de angajaţi ai Spitalului de Urgenţe din judeţul Suceava, una dintre celemai mari unităţi medicale din nord-estul ţării, au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus.

Ministerul român al Sănătăţii nu a avut decât să transfere pacienţii unităţii în alte spitale şi să ia decizia să închidă instituţia în vederea dezinfectării.

Membri ai personalului în domeniul sănătăţii dezvăluie că au fost nevoiţi să aştepte ore întregi înainte să fie testaţi, în aceleaşi saloane cu persoane infectate.

În estul României, la spitalul Militar din Focşani, un medic şi o infirmieră au fost testaţi pozitiv.

Ei au fost internaţi la boli infecţioase, iar spitalul a fost închis după transferarea pacienţilor către alte unităţi medicale.

Cazuri confirmate au fost semnalate de asemenea în alte trei spitale din Galaţi, în estul României.

Conducerea spitalului din Suceava a declarat că a luat toate măsurile în vederea protejării personalului, dar subliniază asupra unei lipse a echipamentelor de protecţie.

Medicii îşi exprimă, la rândul lor, regretul faţă de lipsa unui protocol clar, în vederea evitării infectării.

Spitalul urmează să fie redeschis după două zile, pentru a primi cazuri de covid-19.

Pe de altă parte, premierul român a anunţat demisia ministrului Sănătăţii, criticat puternic după ce a anunţat că toate persoanele din Bucureşti urmează să fie testate în vederea depistării noului coronavirus, relatează The Associated Press.

Ludovic Orban a anunţat joi că regretă plecarea lui Victor Costache, dar ”pe de altă parte înţeleg şi-i mulţumesc”.

Prioritatea Guvernului este să achiziţioneze echipament de protecţie pentru spitale şi să protejeze personalul medical, a subliniat premierul

România a înregistrat 906 contaminări cu noul coronavirus şi 17 morţi.

Cele mai citite

Cercetătorii descoperă o cauză surprinzătoare a hipertensiunii: creierul, nu dieta sau stresul

O echipă de cercetători din Noua Zeelandă susține că o regiune puțin cunoscută a creierului ar putea fi responsabilă pentru creșterea tensiunii arteriale, independent...

Scandal la FCSB! Mihai Popescu, condiționat religios pentru a rămâne la echipă

Fundașul de 32 de ani ar putea fi forțat să plece la vară, după ce conducerea clubului i-a cerut să revină la ortodoxie pentru...

România pierde populație și îmbătrânește accelerat: migrația nu mai acoperă declinul natural

INS arată că principalul factor al scăderii populației rămâne sporul natural puternic negativRomânia avea, la 1 ianuarie 2025, o populație rezidentă de aproximativ 19,04...
Ultima oră
Pe aceeași temă