21.6 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăEconomieRomânia conduce din nou topul celor mai mari prețuri la energie din...

România conduce din nou topul celor mai mari prețuri la energie din UE, după oprirea reactoarelor de la Cernavodă

Energia din România a fost cu aproximativ 5 euro/MWh mai scumpă decât cea din Ungaria și cu 15 euro/MWh peste prețurile din Bulgaria

România a ajuns pentru a doua zi consecutiv cea mai scumpă piață de energie electrică din Uniunea Europeană, pe fondul reducerii drastice a producției interne după oprirea unor capacități importante de generare. Prețul mediu al energiei tranzacționate pentru ziua de marți pe piața spot administrată de OPCOM a urcat la 128 euro/MWh, depășind nivelurile înregistrate în Ungaria și Bulgaria, state aflate imediat în clasamentul european al celor mai ridicate tarife.

Potrivit datelor analizate de Profit.ro, energia din România a fost cu aproximativ 5 euro/MWh mai scumpă decât cea din Ungaria și cu 15 euro/MWh peste prețurile din Bulgaria. Cele două țări sunt conectate direct la piața românească prin mecanismul de cuplare a piețelor spot, ceea ce face ca evoluțiile din sistemul energetic românesc să influențeze rapid și piețele vecine.

Situația a fost similară și luni, când România a înregistrat cel mai mare preț al energiei din Uniunea Europeană, cu o medie de 140 euro/MWh. În aceeași zi, Ungaria și Bulgaria au avut valori apropiate, de 139 și 138 euro/MWh.

Creșterea accentuată a prețurilor vine după ieșirea din sistem a aproximativ 1.300 MW produși de centrala nucleară de la Cernavodă. Unitatea 2 a fost deconectată automat de la rețea, în urma unei probleme tehnice apărute la un transformator, iar specialiștii au anunțat că perioada de oprire va fi prelungită pentru verificări și reparații. În paralel, Unitatea 1 se află deja în oprire planificată pentru lucrări de mentenanță începute în luna mai.

În lipsa producției nucleare, România devine importator net de energie în orele de seară și noapte, când consumul crește, iar producția fotovoltaică dispare. Importurile au depășit în anumite intervale 2.200 MW. În timpul zilei însă, când centralele solare produc masiv, România revine temporar în poziția de exportator, livrând peste 1.000 MW către piețele externe.

Un alt factor care pune presiune pe sistem este funcționarea redusă a centralei Petrobrazi, operată de OMV Petrom. Unitatea, cu o capacitate de 860 MW, produce în prezent la jumătate din potențial, din cauza unei revizii programate care se va încheia la finalul lunii iunie.

În aceste condiții, hidrocentralele au devenit principala sursă internă de energie în intervalele de consum ridicat, asigurând peste 2.000 MW în orele de seară.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Studiu BNS: Aderarea la OCDE ar putea aduce miliarde economiei românești, dar numai dacă vin și reformele

Potrivit BNS, accentul ar trebui pus pe o administrație fiscală mai eficientă, reducerea muncii la negru și limitarea pierderilor generate de evaziuneAderarea României la...

Furtuna care a lovit Capitala lasă în urmă un bilanț grav: peste 1.000 de copaci doborâți și sute de mașini avariate

Pe lângă arborii căzuți, intervențiile au vizat și îndepărtarea unor stâlpi avariați și a unor elemente de construcție desprinse de pe clădiriFurtuna puternică ce...

CONAF: România nu rămâne fără oameni, ci fără oameni activi economic. Crește numărul femeilor ieșite din piața muncii

Analiza organizației, bazată pe cifrele publicate de Institutul Național de Statistică, arată că populația ocupată a scăzut în 2025, față de anul precedent, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă