Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, s-a întâlnit joi, la Brașov, împreună cu reprezentanții ANSVSA și ai autorităților locale, cu crescătorii de ovine, pentru a discuta situația creată de restricțiile de export impuse de Comisia Europeană și măsurile adoptate pentru limitarea răspândirii bolilor.
Ministrul interimar al Agriculturii a declarat că România trebuie să își păstreze poziția de cel mai mare exportator de ovine din Uniunea Europeană, statut obținut în urma eforturilor depuse de fermierii din acest sector. Autoritățile au adoptat măsuri pentru menținerea sub control a situației epidemiologice și lucrează la identificarea unor soluții pentru deblocarea exporturilor.
„România trebuie să-şi păstreze poziţia de cel mai mare exportator de ovine din Uniunea Europeană, statut câştigat prin mulţi ani de muncă şi efort al celor care activează în acest sector. Am luat măsuri pentru a ţine sub control situaţia epidemiologică şi lucrăm la soluţii pentru a debloca interdicţiile de export impuse de Comisia Europeană”, a transmis Tanczos Barna.
Ministrul a precizat că dialogul dintre fermieri și autorități reprezintă baza acestor demersuri. El a arătat că întâlnirea organizată la Brașov a avut ca scop prezentarea situației actuale și a pașilor care urmează să fie făcuți pentru identificarea unui compromis între regulile aplicabile la nivelul Uniunii Europene și specificul oieritului din România.
Totodată, Tanczos Barna a afirmat că „nimeni nu îi acuză pe ciobani pentru situaţia apărută” și le-a cerut fermierilor să dea dovadă de responsabilitate, îndemnându-i să nu se lase influențați de dezinformările răspândite pe rețelele de socializare.
Comitetul Național pentru Combaterea Bolilor a decis restricționarea, pentru 30 de zile, a mișcărilor de ovine și caprine pe teritoriul României, fiind permis doar transportul direct din exploatații sau centre de colectare către abatoare.