25.9 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentRoberta Metsola, omagiată la Timișoara: Libertatea nu e un dat, e o...

Roberta Metsola, omagiată la Timișoara: Libertatea nu e un dat, e o luptă continuă

Președinta Parlamentului European va primi un premiu pentru susținerea valorilor europene

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, se află joi la Timișoara, unde i-a fost decernat Premiul Timișoara pentru Valori Europene, în semn de recunoaștere pentru angajamentul său față de principiile fundamentale ale Europei unite, scrie Agerpres.

„Accept acest premiu în numele întregului Parlament European. Este o recunoaștere nu doar a valorilor noastre comune, ci și a efortului constant de a le apăra. Într-o lume marcată de incertitudini, Europa rămâne un reper de demnitate și libertate. Timișoara simbolizează exact acest spirit de rezistență și speranță”, a transmis Metsola într-o declarație oficială.

Aflată în România într-o vizită oficială, lidera legislativului european participă la un eveniment public organizat la Filarmonica Banatul, unde va dialoga, alături de primarul Dominic Fritz, cu peste 800 de elevi și studenți din regiune pe tema viitorului Europei și a provocărilor cu care se confruntă Uniunea.

Aflat la cea de-a doua ediție, Premiul Timișoara pentru Valori Europene este acordat personalităților internaționale care se disting prin susținerea activă a principiilor europene, precum statul de drept, solidaritatea și democrația.

Juriul din acest an a fost format din figuri proeminente ale culturii, diplomației și justiției românești: Iulia Motoc (judecător la Curtea Penală Internațională), dirijorul Cristian Măcelaru, ambasadoarea Simona Miculescu, regizoarea Anca Miruna Lăzărescu, scriitoarea Adriana Babeți și primarul Dominic Fritz.

Metsola a fost apreciată în mod special pentru pozițiile sale ferme în contexte tensionate, pentru sprijinul constant oferit Ucrainei și Moldovei și pentru eforturile susținute privind includerea României în spațiul Schengen.

Premiul are și o componentă financiară de 30.000 de euro, sumă pe care Metsola a ales să nu o încaseze. Fondurile vor fi redirecționate pentru sprijinirea ediției din 2026.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Fondurile pentru mașinile electrice din Programul Rabla Auto 2026 s-au epuizat în doar 10 zile. Peste 6.700 de cereri au fost depuse

Interesul pentru achiziția de autoturisme electrice prin Programul Rabla Auto 2026 a fost atât de mare încât bugetul alocat acestei componente a fost consumat...

Agricultura României, între recolte record și secetă: grâul promite un an excelent, porumbul depinde de regiune

Grâul ar putea atinge cea mai bună productivitate din ultimii 15 aniCele mai bune perspective sunt pentru cultura de grâu, una dintre cele mai...

Ilie Bolojan: Instabilitatea politică influențează evaluările agențiilor de rating privind România

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că evaluările agențiilor de rating sunt influențate atât de situația economică, cât și de stabilitatea politică și perspectiva...
Ultima oră
Pe aceeași temă