14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialMeteoRisc mare de avalanșă în Munții Bucegi până marți seara

Risc mare de avalanșă în Munții Bucegi până marți seara

Meteorologii anunță că este risc mare de avalanșă în Munții Bucegi până marți seara.

Conform acestora, în Munții Bucegi la suprafața stratului se regăsesc circa. 25-35 cm de zăpadă proaspătă, cu rezistență scăzută. În zona crestelor sunt formate plăci de vânt, iar pe văi și în zonele adăpostite sunt troiene şi acumulări mari de zăpadă.

Pe pantele suficient de înclinate se pot declanșa avalanșe spontane, de dimensiuni medii, prin alunecarea zăpezii nou depuse peste straturile mai vechi și izolat dislocarea acestora sau ruperea și alunecarea plăcilor de vânt din apropierea crestelor, riscul fiind amplificat la orice supraîncărcări, potrivit jurnalul.ro.

Este risc mare de avalanșă în munții Bucegi, chiar și la altitudini mai mici de 1800 metri unde se pot declanșa rapid

Şi la altitudini mai mici de 1.800 de metri, pe pantele înclinate, zăpada proaspătă va putea aluneca uşor peste stratul mai vechi şi stabilizat, ducând la declanșarea de avalanșe dimensiuni mici și medii, riscul declanșării fiind amplificat la supraîncărcări.

În munții Bucegi a fost risc mare de avalanșă și în perioada 28-30 ianuarie.

Meteorologii susțin că în Carpații Meridionali riscul de avalanșă este însemnat, iar în Munții Călimani-Bistriței, Rodnei și Ceahlău este moderat.

Luni, la ora 14.00, stratul de zăpadă din platforma stațiilor meteorologice măsura: 133 cm la Vf. Omu, 154 cm la Bâlea-Lac, 71 cm Vf. Țarcu, 69 cm la Sinaia-1500, 75 cm la Vf. Călimani, 45 cm la Penteleu.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...
Ultima oră
Pe aceeași temă