19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiRick Perry, secretarul energiei în administrația Trump, vrea să vină la București

Rick Perry, secretarul energiei în administrația Trump, vrea să vină la București

Rick Perry, fost guvernator al statului Texas și actualul secretar al energiei în administrația Trump, a confirmat intenția de a fi prezent la summit-ul „Inițiativei celor Trei Mări” ce are loc în Capitală în luna septembrie. Anunțul a fost făcut de ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, care a avut o întâlnire cu oficialul american, informează Agerpres.

„În contextul discuţiilor avute cu secretarul energiei al Statelor Unite, Rick Perry, am prezentat stadiul realizării segmentului românesc al gazoductului BRUA, exprimându-mi speranţa ca statele participante în acest proiect, şi mai ales Ungaria, să îşi respecte angajamentele asumate la nivel guvernamental, în faţa partenerilor şi a Uniunii Europene. De asemenea, am arătat faptul că Ungaria trebuie să înţeleagă importanţa exploatărilor de gaz de la Marea Neagră şi să acţioneze constructiv, evitând acţiuni sau mesaje incorecte care pot genera confuzii nocive pentru întregul proiect. În plus, am precizat că România are potenţialul istoric, geografic, economic şi strategic de a deveni un hub regional în domeniul energiei”, menţionează diplomatul român într-o declaraţie.

„Valorificarea resurselor naturale ale României în folosul ţării noastre este un obiectiv prioritar. În acest context, am încredere că exploatarea gazelor naturale din sectorul offshore şi onshore şi mai ales proiectele strategice derulate la Marea Neagră vor fi un succes pentru economia şi securitatea României”, subliniază Maior.

În ceea ce priveşte cadrul legislativ din România privind noile exploatări de gaz natural, ambasadorul a reiterat convingerea că procesul urmează „un curs firesc, echilibrat şi constituţional, în interesul României, care să ţină cont de condiţiile de succes economic de care are nevoie ţara noastră, precum şi investitorii implicaţi”.

Totodată, în cadrul discuţiilor avute cu secretarul american al energiei, George Cristian Maior şi-a exprimat convingerea că va fi un proiect de succes care va aduce beneficii multiple României şi va avea un impact major asupra creşterii nivelului securităţii energetice a ţării noastre şi a regiunii.

Cele mai citite

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă