27 C
București
vineri, 19 iunie 2026
AcasăȘtirile zileiRețea informatică destructurată în România: Peste un milion de lire sterline furate...

Rețea informatică destructurată în România: Peste un milion de lire sterline furate din conturile contribuabililor britanici

Prejudiciul estimat până acum se ridică la peste 1,06 milioane lire sterline, echivalentul a peste 6,1 milioane de lei

O amplă operațiune a Poliției Române a scos la iveală o schemă complexă de fraudare informatică, cu ramificații internaționale. Joi dimineață, au fost efectuate 13 percheziții în București și în județele Ilfov, Giurgiu și Călărași, într-o anchetă care vizează o rețea specializată în acces ilegal la sisteme informatice, fraudă informatică și spălare de bani. Prejudiciul adus autorităților din Marea Britanie depășește 1 milion de lire sterline, scrie Hotnews.

Investigația a fost declanșată în 2024 de ofițerii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Ancheta vizează o grupare formată din 16 persoane care, începând din toamna anului trecut, ar fi spart conturi reale de tip Government Gateway – platforma digitală a administrației britanice – și ar fi folosit datele contribuabililor, pentru a crea conturi false și a cere rambursări fiscale ilegale.

Potrivit autorităților, peste 1.000 de conturi ale cetățenilor britanici ar fi fost compromise. În paralel, membrii grupării ar fi introdus în sistem angajatori fictivi și ar fi accesat ilegal aplicațiile de returnare de taxe (PAYE), solicitând rambursări frauduloase care ajungeau ulterior în conturi bancare controlate din umbră. Sumele obținute erau apoi disimulate prin retrageri de numerar și transferuri succesive între diverse conturi, pentru a ascunde originea ilegală a banilor.

Prejudiciul estimat până acum se ridică la peste 1,06 milioane lire sterline, echivalentul a peste 6,1 milioane de lei.

Acțiunea de joi a fost susținută de polițiști din mai multe structuri, inclusiv trupele speciale și experți criminaliști și s-a desfășurat cu sprijinul EUROJUST. Autoritățile române au cooperat cu procurorii britanici și cu Agenția Fiscală a Marii Britanii (HMRC), în baza unui acord european de cooperare judiciară, pentru strângerea probelor și identificarea completă a rețelei. Ancheta continuă, iar procurorii urmăresc atât identificarea tuturor făptașilor, cât și recuperarea sumelor fraudate.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Protest în Piața Victoriei sub sloganul „E nevoie să apărăm democrația!”, organizat de mai multe platforme civice

Platformele civice Rezistența, Inițiativa România și Asociația MEA au convocat pentru vineri, de la ora 19.00, o manifestație în Piața Victoriei, sub sloganul „E...

Afacerile din industrie au scăzut în aprilie. INS raportează un recul de 7,2% față de luna precedentă

Cifra de afaceri din industrie a înregistrat o scădere semnificativă în luna aprilie 2026 comparativ cu martie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de...

Canada a făcut spectacol la Mondial! Meciul cu Qatar a fost marcat și de un moment dramatic

Canada s-a impus categoric în fața Qatarului, scor 6-0, într-un meci în care gazdele turneului final au dominat de la un capăt la altul...
Ultima oră
Pe aceeași temă