18.3 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăPoliticăRestructurare pe hârtie: concedieri limitate și angajări controversate la ANRE

Restructurare pe hârtie: concedieri limitate și angajări controversate la ANRE

Rezultatul concret al reorganizării: 14 angajați vor părăsi instituția, dintr-un total de aproximativ 300

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), una dintre instituțiile de stat cunoscute pentru nivelul ridicat al salariilor, a încheiat la finalul anului 2025 procesul de reorganizare prevăzut de Legea 145/2025, act normativ asumat de Guvernul Bolojan prin angajarea răspunderii în Parlament. Rezultatul concret: 14 angajați vor părăsi instituția, dintr-un total de aproximativ 300, scrie Hotnews.

Surse din interiorul ANRE susțin însă că restructurarea a fost aplicată selectiv. În timp ce o parte dintre salariați au fost disponibilizați, conducerea ar fi păstrat persoane venite prin detașare din alte instituții sau angajați care beneficiază de pensii speciale, fapt ce ridică semne de întrebare privind criteriile reale ale reorganizării.

Procesul nu a fost anunțat oficial ca fiind finalizat, deși, potrivit acelorași surse, deciziile au fost deja luate în ultimele zile ale anului trecut. Președintele ANRE, George Niculescu (PNL), și vicepreședintele Gabriel Andronache (PSD) au avut în 2025 indemnizații lunare nete de aproximativ 15.000, respectiv 13.000 de euro, sume care, conform noii legi, ar trebui reduse cu 30% de la 1 ianuarie.

În paralel cu restructurarea, la nivelul instituției au fost create noi compartimente și funcții. Un exemplu este Compartimentul de Documente Clasificate, înființat la finalul lui 2024. Șeful acestuia este Gabriel Crețu, general SPP în rezervă, care cumulează pensia specială cu salariul de la ANRE. Potrivit surselor, acesta ar fi ajuns în instituție după două concursuri nereușite, inițial consilier, iar ulterior a obținut postul prin concurs la a treia încercare.

În 2025, compartimentul a fost extins cu încă un post, ocupat prin detașare de la ASF. Totodată, în structura de conducere a apărut funcția de secretar general adjunct, ocupată de Adriana Maria Nemțoiu, detașată anterior de la ANPC. După reorganizare, aceasta ar urma să preia o nouă poziție de director pentru activități suport, coordonând mai multe direcții-cheie. Mai multe surse din instituție reclamă că practica detașărilor a devenit o regulă, nu o excepție, fiind folosită pentru ocuparea unor posturi importante fără concurs și fără experiență relevantă în domeniul energiei, deși legislația muncii prevede caracterul temporar și limitat al acestor măsuri.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Profesorii rup dialogul cu Guvernul: federațiile sindicale boicotează negocierile pe noua lege a salarizării

Cele trei federații reprezentative au anunțat că nu vor lua parte la întâlnirea convocată, joi, de Ministerul Muncii, pentru discutarea proiectului noii legi a...

Ucraina lovește din nou depozitele Wildberries, „Amazonul Rusiei”. Un mort și 14 răniți

Dronele ucrainene au lovit din nou depozitele Wildberries, cel mai mare retailer online din Rusia, supranumit „Amazonul Rusiei”. Atacul a provocat moartea unei persoane...

Profesorii rup dialogul cu Guvernul: federațiile sindicale boicotează negocierile pe noua lege a salarizării

Cele trei federații reprezentative au anunțat că nu vor lua parte la întâlnirea convocată, joi, de Ministerul Muncii, pentru discutarea proiectului noii legi a...
Ultima oră
Pe aceeași temă