Exporturile agroalimentare ale Uniunii Europene au atins în luna octombrie un nivel record de 21,7 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană.
Valoarea este cu 7% mai mare față de septembrie și cu 1% peste nivelul din octombrie anul trecut.
Statisticile arată că Brexitul nu a afectat fluxurile comerciale dintre UE și Marea Britanie, care continuă să fie cel mai important partener comercial al blocului comunitar în domeniul agroalimentar.
În schimb, războiul taxelor vamale rămâne un factor de presiune asupra comerțului internațional.
Creștere constantă de la începutul anului
În perioada ianuarie–octombrie, exporturile agroalimentare ale UE au ajuns la 199,4 miliarde de euro, înregistrând un avans de 2% comparativ cu aceeași perioadă din 2024.
La capitolul importuri, UE a adus produse agroalimentare în valoare de 15,4 miliarde de euro în octombrie, ceea ce înseamnă o creștere lunară de 4%, dar o scădere anuală de 5%.
Totuși, cumulat, importurile din primele zece luni ale anului sunt cu 11% mai mari față de anul trecut, creștere pusă mai degrabă pe seama prețurilor ridicate la nivel global, în special la cacao și cafea.
Per ansamblu, balanța comercială agroalimentară a Uniunii Europene rămâne pozitivă. Surplusul a crescut cu 18% față de septembrie și cu 19% comparativ cu octombrie 2024, reflectând un ritm susținut al exporturilor.
Vecinătatea UE, motor de creștere
În primele zece luni ale anului, exporturile UE către țările din vecinătate au crescut, în general, cu peste 10%.
Livrările către Turcia au avansat cu 13%, iar cele către Ucraina cu 20%. Exporturile către Elveția au crescut cu 9%.
În schimb, livrările către China, cea mai mare piață mondială, au scăzut cu 7%, echivalentul a 799 milioane de euro, până la un total de 10,6 miliarde de euro.
Marea Britanie, de departe cel mai mare client
Marea Britanie și-a consolidat poziția de principal destinatar al produselor agroalimentare europene, cu achiziții de 46,6 miliarde de euro în perioada analizată. Volumul este de aproape două ori mai mare decât cel al SUA și de patru ori peste nivelul Elveției.
Exporturile către Ucraina au ajuns la 3,5 miliarde de euro, marcând cea mai mare creștere înregistrată de UE în relația cu un partener comercial.
Ce produse au influențat evoluțiile
Creșterea prețurilor la boabele de cacao a avut un rol important în majorarea exporturilor către Marea Britanie și Elveția. În cazul Turciei, avansul a fost susținut în principal de livrările mai mari de semințe de floarea-soarelui.
Pe de altă parte, exporturile către Statele Unite au scăzut, influențate de prețurile mai mici ale uleiului de măsline și de vânzările mai slabe de băuturi spirtoase și vin, arată datele Comisiei Europene.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.