18.3 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentRecord de intervenții ale Salvamont, în ultimele 24 de ore

Record de intervenții ale Salvamont, în ultimele 24 de ore

Salvamontiştii din toată ţara au fost solicitaţi să intervină în ultimele 24 de ore la un număr record de cazuri, 95 de persoane fiind salvate de pe munte.

”Zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară solicitaţi să intervină la un număr record de intervenţii pentru această iarnă. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 94 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, se arată pe pagina de Facebook a Salvamont.

Astfel, cele mai multe solicitări au fost pentru Salvamont Prahova şi Salvamont Voineasa – câte 17 apeluri, pentru Salvamont Gorj – 10 apeluri, iar pentru Salvamont Lupeni – 9. Au mai intervenit şi salvamontiştii din Caraş Severin – Muntele Mic, Braşov, Predeal, Sinaia, Sibiu, Cluj, Maramureş, Alba, Suceava, Bihor, Harghita, Bacău, Neamţ sau Borşa.

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 95 de persoane. Dintre acestea 35 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, precizează Salvamont.

S-au mai primit 39 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Fostul șef TAROM respinge acuzațiile ministrului Transporturilor: Un alt buget ar fi dus compania direct spre faliment

Bogdan Costaș, fostul director general al TAROM, susține că bugetul companiei a fost elaborat corect și în acord cu planul de restructurare acceptat de...

Consulatul României din Sankt Petersburg și-a încetat activitatea. Rusia a pus în aplicare măsura de răspuns

Măsura vine în contextul tensiunilor diplomatice dintre București și MoscovaConsulatul General al României din Sankt Petersburg și-a încheiat oficial activitatea vineri, iar personalul diplomatic...

Bursa de la București a închis pe roșu. Toți indicii au scăzut, în pofida unui rulaj de peste 210 milioane de lei

Toți indicii au închis în teritoriu negativ, în timp ce investitorii au realizat tranzacții de peste 210 milioane de leiBursa de Valori București (BVB)...
Ultima oră
Pe aceeași temă