Mii de curse au fost afectate la nivel global, hub-uri esențiale din Orientul Mijlociu au fost închise temporar
Escaladarea confruntării aeriene americano-israeliene împotriva Iran produce efecte în lanț asupra industriei aviatice mondiale. Pentru a treia zi consecutiv, companiile aeriene se confruntă cu perturbări majore, iar pierderile financiare generate de anularea zborurilor nu sunt, în mare parte, acoperite de asigurări, potrivit unei analize realizate de Reuters.
Mii de curse au fost afectate la nivel global, hub-uri esențiale din Orientul Mijlociu au fost închise temporar, iar creșterea abruptă a prețului petrolului a amplificat presiunea asupra operatorilor. Pe burse, reacția a fost imediată: acțiunile companiilor de turism și transport aerian, din Asia până la New York, au pierdut miliarde de dolari în capitalizare.
Analiștii de la Jefferies arată că polițele standard pentru proprietăți comerciale exclud aproape întotdeauna riscurile asociate războiului. Spre deosebire de domeniul maritim sau aviatic, unde există produse dedicate, pentru proprietăți comerciale nu sunt ușor disponibile polițe separate care să acopere astfel de situații. În acest context, eventuale daune produse infrastructurii, inclusiv în zone precum Palm Jumeirah din Dubai, ar putea rămâne neacoperite.
În cazul aviației, companiile dispun de polițe de tip „war risk” pentru flote, care acoperă avariile aeronavelor și răspunderea civilă. Însă pierderile generate de întreruperea operațiunilor – anulări, redirecționări sau suspendarea rutelor – intră de regulă sub incidența polițelor de „business interruption”, unde riscurile de război sunt excluse explicit sau prin clauze de forță majoră. Practic, transportatorii trebuie să suporte singuri aceste pierderi. Deși unele polițe permit asigurătorilor să anuleze acoperirea în caz de conflict, surse din industrie susțin că, până în prezent, nu au fost emise notificări oficiale de retragere a protecției pentru companiile aeriene.
Agenția de rating Morningstar DBRS avertizează că situația creează presiuni majore asupra întregului sector de asigurări – de la aviație și transport maritim până la proprietăți, turism și lanțuri de aprovizionare. Din perspectiva asigurărilor „casco” pentru aeronave, riscul ca rachetele sau interceptările antiaeriene să provoace daune semnificative ar putea genera cereri de despăgubire substanțiale.
În paralel, piața asigurărilor maritime reacționează rapid. Costurile pentru transportul mărfurilor prin Golful Orientului Mijlociu au crescut de până la cinci ori în doar 48 de ore, iar numeroși asigurători evită să mai ofere acoperire pentru navele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz.
Dacă tensiunile se extind, specialiștii anticipează majorări de tarife și o reducere a capacității pe segmentul asigurărilor pentru terorism și violență politică, ceea ce ar amplifica și mai mult costurile pentru operatorii globali de transport și logistică.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News