29 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăPoliticăRăsturnare de situație. Gabriela Firea își reia funcțiile

Răsturnare de situație. Gabriela Firea își reia funcțiile

Consiliul Politic Naţional al PSD a luat act, luni, de faptul că autosuspendarea Gabrielei Firea din funcţiile de conducere din partid a expirat.

Potrivit unor surse din partid, membrii CPN, reuniţi luni în şedinţă la sediul central al partidului, au constatat că autosuspendarea Gabrielei Firea, care este şi senator, a expirat în luna octombrie.

Prin urmare, Firea îşi poate relua funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti şi pe aceea de prim-vicepreşedinte al partidului.

Gabriela Firea a demisionat, în luna iulie, din funcţia de ministru al Familiei, în urma unui scandal legat de azilele pentru bătrâni. Tot atunci ea s-a autosuspendat din funcţiile de conducere deţinute în PSD la nivel central şi la Bucureşti. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Horoscop 17 iulie 2026. O zi cu oportunități importante pentru carieră și bani. Unele zodii încheie capitole importante, altele fac primul pas spre un...

Horoscop 17 iulie 2026. Ziua aduce schimbări importante pentru multe zodii, iar influențele astrale favorizează deciziile inspirate, echilibrul și evoluția personală. Pentru unii nativi,...

Tuchel, făcut praf după eliminare! Legendele Angliei au indicat marele vinovat

Thomas Tuchel a devenit ținta criticilor în Anglia după înfrângerea dramatică suferită în fața Argentinei, scor 1-2, în semifinalele Campionatului Mondial.Anglia a ratat calificarea...

Bursa de Valori București se îndreaptă spre un nou record de tranzacții în 2026, spune președintele Radu Hanga

Bursa de Valori București (BVB) ar putea încheia anul 2026 cu un nou maxim istoric al numărului de tranzacții, pe fondul creșterii interesului investitorilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă