13.9 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăSănătateRafila, șocat de acuzațiile de omor calificat cu premeditare, aduse medicilor de...

Rafila, șocat de acuzațiile de omor calificat cu premeditare, aduse medicilor de la Sf. Pantelimon

Ministrul Sănătății este revoltat de acuzația de premeditare, legată de modul în care nu au fost tratați pacienții

Într-o intervenție la postul Digi24, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, s-a arătat șocat și revoltat de acuzațiile Parchetului, la adresa medicilor de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală.

„E al doilea comunicat pe care Parchetul îl dă, referitor la situația de la spitalul Sf Pantelimon. Dacă primul comunicat m-a pus pe gânduri și am solicitat demisia, cel de-al doilea comunicat e absolut șocant, pentru mine și colegii mei. Pleacă de la niște premise care pentru mine, ca medic, sunt de necrezut, ucidere nu din culpă, ci cu premeditare”.

Alexandru Rafila a mai precizat că astfel de situații grave trebuie sancționate ca atare.

„Sunt acuzații extrem de grave și dacă se confirmă, sunt fără precedent. Trebuie sancționate ca atare. Omorul din culpă, neglijența sunt lucruri nedorite, care se pot întâmpla, dar această precizare de la Parchet, legată de premeditare în ceea ce privește modul în care nu au fost tratați pacienții, mi se pare revoltător”. Rafila a adăugat că, pentru cineva „ca mine, care practic medicina de 35 de ani, este nepermis”.

Referitor la anchetele de la Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor București, ministrul Rafila a declarat că „Ministerul poate verifica proceduri administrative, din punct de vedere al tratamentului nu au specializare, sunt acolo economiști sau juriști, au verificat modul în care organizarea internă a spitalului a respectat procedurile, a verificat situația care a dus la informația că pacienții au fost tratați necorespunzător. Colegiul Medicilor a făcut o parte de investigație profesională, cu medici specializați în ATI sau departamente apropiate, care au putut să dea un punct de vedere profesional, au discutat cu cei care lucrează acolo. Concluzia a fost că nu a fost o situație care să pună probleme legate de corectitudinea tratamentului”.

Alexandru Rafila a mai spus că, imediat ce a avut informația legată de ce s-a întâmplat la spital, a luat legătura cu managementul spitalului, a sesizat Parchetul și a cerut deschiderea unei anchete penale, care să clarifice situația.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

PMP și Forța Dreptei fac alianță și îl susțin pe Ludovic Orban la prezidențiale

Partidul Mişcarea Populară (PMP) şi partidul Forţa Dreptei (FD) au anunţat, luni, că formează o alianță în perspectiva alegerilor parlamentare și prezidențiale de la...

Raed Arafat dă explicații despre posibilitatea unui sistem de tip Ro-Alert la cutremure

Şeful Departamenului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, luni, că nu se vor da mesaje de tip Ro-Alert la cutremure până...

Reacţia unui turist din Polonia în drum spre Grecia după ce a văzut cum ninge pe Transalpina

La munte, au căzut primele ninsori din acest sezon. Pe Transalpina, drumarii deszăpezesc deja şoseaua, iar mai mulţi turişti au avut de suferit din...
Ultima oră
Pe aceeași temă