20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiRafila avertizează: Remdesivir, medicamentul anti-Covid vândut pe internet este contrafăcut!

Rafila avertizează: Remdesivir, medicamentul anti-Covid vândut pe internet este contrafăcut!

Acest medicament nu se găseşte în farmacii, ci se administrează numai în spitale, injectabil, nu sub formă de pastile, şi numai pacienţilor în stare critică.

Eu sunt convins că deja se găseşte pe internet. Dar nu se găseşte de fapt medicamentul, se găseşte un nume şi un ambalaj cu o pastilă care poate să aibă efecte grave. Nu se administrează acasă şi nu se administrează preventiv!”, a avertizat profesorul Rafila la Digi24.

El a relatat că au existat probleme cu persoane care au luat cantităţi mari de hidroxiclorochină preventiv – şi în România, şi în alte ţări.

”S-a mai întâmplat şi în România, cred. E un medicament toxic, sunt medicamente care de obicei se dau în infecţii parazitare şi ele sunt introduse în terapia bolii, nu în profilaxie”, atrage atenţia profesorul Rafila.

De altfel, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie este destul de rezervat în privinţa eficienţei acestui medicament în tratarea Covid-19, arătând că informaţiile sunt contradictorii, nu au fost făcute suficiente studii şi, spune profesorul, trebuie luat în calcul şi factorul politic şi economic care apare în recomandarea acestei terapii.

„Remdesivirul, medicamentul care a fost aprobat în regim de urgenţă de agenţia americană FDA ca tratament etiologic pentru Covid-19, este un antiviral, care inhibă replicarea virală, adică multiplicarea virusului. Practic, blochează o enzimă a virusului ce permite replicarea acidului nucleic viral, ARN-polimerază se numeşte enzima respectivă, şi acţionează prin blocarea acelei enzime. Este un medicament dezvoltat cu ceva timp în urmă, a fost încercat fără succes în tratamentul infecţiei cu virusul Ebola. A mai fost utilizat şi în alte infecţii produse de alte tipuri de coronavirus şi acum este testat pentru introducerea ca terapie în infecţia cu noul coronavirus”, a explicat Alexandru Rafila, sâmbătă seară, la Digi24.

„N-aş spune că este un tratament minune, timpul o să demonstreze. Lumea aşteaptă un medicament care să rezolve problema pacienţilor cu forme grave şi aşteaptă un vaccin, acestea sunt cele două orizonturi de aşteptare”, a punctat profesorul Rafila, adăugând că e bine că avem un medicament, că există un astfel de tratament care a dat rezultate şi care, în opinia sa, chiar dacă a fost autorizat în SUA, va continua să fie testat.

Cele mai citite

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă