16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalPutin i-a dat cetățenia rusă lui Edward Snowden, refugiat în Rusia din...

Putin i-a dat cetățenia rusă lui Edward Snowden, refugiat în Rusia din 2013

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat cetățenia rusă avertizorului de integritate şi subcontractor al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden, refugiat în Rusia din 2013 după ce a părăsit SUA, la nouă ani după ce acesta a dat în vileag amploarea operaţiunilor secrete de supraveghere desfăşurate de Agenţia Naţională de Securitate a SUA (National Security Agency – NSA), relatează AFP şi Reuters.

Numele lui Edward Snowden (39 de ani) apare alături de alte zeci într-un decret prezidenţial publicat luni pe site-ul guvernului rus.

Edward Snowden este căutat de SUA pentru că a transmis presei zeci de mii de documente dovedind amploarea supravegherii electronice efectuate de Washington atât pe plan intern, cât şi în străinătate.

Autorităţile americane doresc de ani de zile readucerea lui în SUA pentru a fi judecat penal pentru acuzaţii de spionaj.

Deocamdată nu a existat nicio reacţie din partea lui Snowden, al cărui nume a apărut, fără niciun comentariu din partea Kremlinului, pe o listă de 72 de persoane născute în străinătate, cărora Putin le-a acordat cetăţenie rusă, potrivit agerpres.ro.

Putin i-a aordat cetățenia rusă lui Edward Snowden, după ce acesta a dezvăluit informații clasificate ale serviciilor secrete americane

În 2020, Rusia i-a acordat lui Snowden drept de rezidenţă permanentă, deschizându-i astfel calea pentru obţinerea cetăţeniei ruse.

Dezvăluirile facilitate de Snowden au stârnit la vremea respectivă tensiuni puternice între SUA şi aliaţii lor, iar decizia autorităţilor ruse de a-i acorda un permis de şedere provocase indignarea Washingtonului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru agenţia de stat RIA Novosti că naţionalitatea rusă i-a fost acordată lui Edward Snowden la cererea sa.

Avocatul rus al acestuia, Anatoli Kucerena, a precizat la rândul său că Snowden nu este vizat de ordinul de mobilizare pentru ofensiva în Ucraina, decretat de Vladimir Putin săptămâna trecută pentru anumite categorii de ruşi.

‘Nu a servit în armata rusă şi, în consecinţă, conform legislaţiei noastre actuale, nu intră în această categorie de cetăţeni care sunt acum încorporaţi’, a declarat el pentru agenţia de presă RIA Novosti.

Potrivit acestuia, partenera lui Snowden, Lindsay Mills, a solicitat şi ea cetăţenia rusă, iar fiica lor o are deja, fiind născută în Rusia.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...

România – Ungaria 2-1, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă

Selecţionata României a învins Ungaria cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A,...

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă