Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 12 octombrie, de la ora 10.30, la sediul central al formațiunii din Șoseaua Kiseleff nr. 10, pentru a discuta situația politică și opțiunile partidului privind formarea noului Guvern. Social-democrații urmează să stabilească dacă vor susține în Parlament Cabinetul condus de premierul desemnat Luca Niculescu și în ce condiții ar putea acorda acest sprijin.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că România ar fi putut avea deja un Guvern cu puteri depline dacă negocierile dintre partide nu ar fi fost influențate de calculele electorale. Liderul social-democrat consideră că depășirea blocajului politic presupune refacerea majorității parlamentare formate din PSD, PNL și UDMR.
Sorin Grindeanu a transmis că PSD este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării. Acesta a atras atenția asupra nemulțumirilor populației privind direcția în care se îndreaptă țara și a subliniat că problemele economice invocate de social-democrați afectează în mod real populația și mediul de afaceri.
Printre dificultățile semnalate de liderul PSD se numără creșterea prețurilor, diminuarea puterii de cumpărare și problemele cu care se confruntă firmele. Liderul social-democraților a declarat că aceste situații impun o schimbare a direcției economice, în contextul discuțiilor privind viitoarea formulă de guvernare.
De cealaltă parte, premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, 9 octombrie, că PNL este dispus să contribuie la instalarea unui Guvern funcțional, dar exclude o nouă coaliție cu PSD. „Refuzul de a guverna cu PSD nu ține de orgolii sau de calcule politice, ci de lecția pe care am învățat-o în ultimul an”, a afirmat liderul liberal.
Ilie Bolojan a precizat că liberalii nu vor accepta repetarea unor formule politice pe care le consideră nefuncționale. Astfel, deși PNL nu exclude susținerea instalării unui nou Executiv, partidul nu este dispus să participe la o guvernare comună cu social-democrații.