Bolnavii sau aparลฃinฤtorii vor putea semnala atunci cรขnd rezultatele analizelor sau investigaศiilor medicale nu sunt corecte
RENAR, singurul organism de acreditare recunoscut la nivel europeanย ลi Alianศa Pacienศilor Cronici din Romรขnia au semnat un Protocol, care sฤ ofere mai multฤ siguranศฤ pacienศilor. Aceศtia sunt nevoiศi, de multe ori, sฤ repete analize fฤcute greศit.
Cele douฤ entitฤศi au organizat o conferinศฤ de presฤ, cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranศei Pacienศilor. Evenimentul s-a desfฤศurat la sediul RENAR, unde au venit personalitฤศi din domeniul acreditฤrii, protecศiei consumatorului, dar ศi din domeniul medical.ย
Erorile de diagnostic pot fi prevenite dacฤ ne รฎndreptฤm cฤtre laboratoarele acreditate Renar, spun reprezentanศii acestui for. Rezultatele corecte ale analizelor de laborator joacฤ un rol esenลฃial รฎn diagnosticarea afecศiunilor ศi รฎn prevenirea complicaลฃiilor date de boalฤ.
โEste adevฤrat cฤ vin ศi pacienศi, de cele mai multe ori pacienศii nu vin numai din Bucureศti, la noi vin din toatฤ ศara ศi uneori vin cu analizele efectuate prin medicul de familie. Trebuie sฤ facem un bilanศ precoce, un diagnostic la timp ศi un tratament adecvat conform normelor รฎn vigoare europeneโ, a declarat dr. Alice Munteanu, medic primar cardiologie.
Potrivit informaศiilor oferite de RENAR, printr-un comunicat de presฤ, conform Profilului de ศarฤ din anul 2023 realizat de OECD, Romรขnia a ocupat, รฎn anul 2020,ย primul loc รฎn Uniunea Europeanฤ la decese prin cauze prevenibile ศi tratabile.ย Numฤrul de decese prin cauze tratabile a fost de 2,5 ori mai mare, decรขt media UE: รฎn Romรขnia, 235 de decese la 100 000 de locuitori. Media UE este de 92 la 100 000 de locuitori.ย Acelaศi raport considerฤ cฤ mortalitatea prin cauze tratabile, reprezintฤ un indicator al eficacitฤศii sistemului de sฤnฤtate.
Principala cauzฤ a mortalitฤศii prin cauze tratabile รฎn Romรขnia este boala cardiacฤ ischemicฤ, urmatฤ de pneumonie ศi accident vascular cerebral. Investigaศiile ศi analizele medicale au o importanศฤ majorฤ รฎn diagnosticarea ischemiei cardiace, mai ales รฎn formele silenศioase ale acestei afecศiuni, รฎn care diagnosticul poate fi pus, doar รฎn baza investigaศiilor medicale.