Mii de angajați din sectorul public au protestat miercuri în București și în mai multe orașe din țară față de prevederile noii legi a salarizării unitare.
Sindicaliștii din Sănătate, Finanțe și Justiție susțin că proiectul aflat în dezbatere publică ar putea duce la plafonarea sau chiar reducerea veniturilor pentru numeroase categorii profesionale.
Acțiunile de protest au inclus marșuri, manifestații în fața instituțiilor publice și întreruperi parțiale ale activității.
SANITAS: Noua lege este „inechitabilă şi profund defavorabilă”
Federația SANITAS a organizat un protest în Capitală, la care au participat sindicaliști veniți din întreaga țară. Aceștia au pornit în marș pe Calea Victoriei către Parlament, nemulțumiți de prevederile proiectului legislativ.
Reprezentanții organizației resping „categoric” noua lege a salarizării și o consideră „inechitabilă, incompletă şi profund defavorabilă angajaţilor din sistemele publice de sănătate şi asistenţă socială”.
Potrivit sindicaliștilor, peste jumătate dintre salariații din domeniu ar putea avea venituri plafonate sau diminuate.
Protestatarii reclamă, de asemenea, lipsa personalului și deficitul de asistenți medicali și infirmieri din sistem.
Angajații din Finanțe cer revizuirea coeficienților de salarizare
În paralel, membri ai Sindicatului Național Solidaritatea au protestat în fața Ministerului Finanțelor. Principala revendicare vizează majorarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în noua lege a salarizării.
Sindicaliștii susțin că nivelul propus nu reflectă responsabilitățile și complexitatea activității desfășurate în instituțiile fiscale.
„Este absolut inadmisibil ca, în cadrul coeficienţilor de la 1 la 8, angajaţii MF să pornească de la 1,52, adică un pic mai mult decât femeia de serviciu”, reclamă liderul sindical Dorin Modure.
Protestatarii au folosit vuvuzele, fluiere, steaguri și bannere și au solicitat modificarea grilei salariale aflate în transparență decizională.
Protest spontan al membrilor SedLex
Federația SedLex a anunțat că aproximativ 14.000 de membri au participat la proteste spontane în majoritatea județelor țării.
Totodată, organizația a transmis că, joi, între orele 08:00 și 16:00, membrii de sindicat nu se vor prezenta la locul de muncă.
Potrivit sindicaliștilor, decizia vine ca reacție la prevederile noii legi a salarizării, despre care susțin că ar putea reduce veniturile din sistem cu sume cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei lunar.
Federația solicită respectarea protocolului semnat anterior cu Ministerul Finanțelor, care prevede:
- crearea unei grile salariale separate pentru sistemul instituțional al Ministerului Finanțelor și ANAF;
- adoptarea unui statut profesional specific;
- asigurarea unei salarizări adaptate responsabilităților și incompatibilităților funcțiilor din sistem.
„Nu protestăm împotriva reformei, ci împotriva unei tăieri nedrepte care ne lovește direct în demnitate și în capacitatea de a ne face meseria cu responsabilitate. Sperăm ca autoritățile să înțeleagă acest semnal”, a declarat președintele Federației Naționale a Sindicatelor Finanțiștilor, Vasile Marica.
Personalul auxiliar din Justiție anunță blocaj total
Nemulțumiri există și în sistemul judiciar. Personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din instanțe și parchete a declanșat încă de marți o formă de protest care presupune suspendarea parțială a activității.
Sindicaliștii afirmă că angajații nu au beneficiat de majorări salariale reale în ultimul deceniu și că ajustările obținute au rezultat exclusiv din hotărâri judecătorești definitive care au corectat aplicarea defectuoasă a legislației anterioare.
„Actualul proiect al legii salarizării riscă să conducă la o nouă îngheţare salarială pentru următorii cinci ani”, avertizează sindicaliştii.
Pentru joi, organizațiile sindicale au anunțat blocarea completă a activității în instanțe în intervalul 08:00 – 12:00.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.