20.7 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăPoliticăProgramul „Anghel Saligny” a fost amendat de USR PLUS. Ce cer ei...

Programul „Anghel Saligny” a fost amendat de USR PLUS. Ce cer ei prin 16 amendamente

Cele 16 amendamente depuse de USR PLUS la Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” au în vedere cu prioritate asigurarea transparenței procesului de alocare a fondurilor, stabilirea unor mecanisme corecte și eficiente de finanțare a proiectelor conform nevoilor locale reale precum și respectarea unor standarde de calitate a lucrărilor, astfel încât banii publici să nu fie risipiți.

„USR PLUS susține dezvoltarea României. Vrem ca fiecare leu cheltuit din banul public să aducă o schimbare în bine reală la nivelul comunităților locale, nu să-i îmbogățească pe baronii locali și firmele care, de obicei, căpușează bugetul de stat sau pe cele locale. Vrem să ne asigurăm că Anghel Saligny este un program pentru dezvoltarea reală a țării, nu încă un PNDL cu un alt nume. Vrem ca toate criteriile generale să fie cuprinse în lege și nu în norme, pentru a reduce riscul unor abuzuri, reglementarea lor la acest nivel, atrăgând pe lângă răspunderea administrativă, disciplinară, și eventuala răspundere civilă și sau penală, după caz”, transmite Radu Mihail, liderul grupului USR PLUS din Senat.

Printr-un comunicat, USR PLUS arată că nu este de acord cu modalitatea de atribuire propusă prin OUG. Aceasta prevedea o listă aprobată prin ordin de ministru, care este cel puțin similară PNDL 1 și 2, respectiv CNI, existând riscul real ca selectarea beneficiarilor să fie făcută exclusiv pe baza dorinței ministrului în funcție, atâta timp cât finanțarea nu acoperă în totalitate nevoia/cererea.

„De asemenea, pentru a crește transparența evaluării, de o manieră similară cu evaluările care se fac pentru finanțările asigurate din Programe operaționale, propunem publicarea punctajelor obținute. Informațiile cerute a fi publicate prin amendamente vor permite monitorizarea eficienței modului în care s-au cheltuit banii publici”,arată reprezentanții formațiunii politice.

Amendamentele se mai referă și la faptul că beneficiarii programului ar avea obligația să raporteze lunar în sistemul naţional de raportare – Forexebug toate informațiile necesare monitorizării și finanțării prin program a obiectivelor de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” sau că, dacă beneficiarii nu transmit documentele necesare încheierii contractelor de finanțare în termen de 2 ani de la aprobarea listelor obiectivelor de investiții, obiectivul de investiții pentru care nu au fost transmise documentele va fi eliminat din listă.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Wizz Air retrage mai multe curse din România

Compania aeriană low-cost Wizz Air îşi ajustează programul de zboruri din România şi va renunţa la mai multe rute operate de pe aeroporturile locale,...

Generalul Gheorghiță Vlad, după doborârea unei noi drone: Militarii sunt deja la post, ori de câte ori spațiul aerian al României este încălcat

Șeful Statului Major al Apărării a transmis că forțele armate reacționează imediat, la orice încălcare a spațiului aerian al RomânieiÎntr-un mesaj publicat pe Facebook,...

AUR îl acuză pe Virgil Popescu de atac politic în cazul dronelor. Ionelia Popescu: Mandatul său la Ministerul Energiei a rămas marcat de unele...

Deputata AUR Ionelia Priescu l-a acuzat pe eurodeputatul liberal Virgil Popescu că folosește cazurile dronelor doborâte de Armata Română „într-un nou atac politic” la...
Ultima oră
Pe aceeași temă