15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialProgramul „ Academia Comisarilor Tineri” a debutat cu un control ce a...

Programul „ Academia Comisarilor Tineri” a debutat cu un control ce a „avariat” un mall bucureștean

Programul „Academia Comisarilor Tineri”, inițiat de ANPC, a început cu un amplu control într-un mall bucureștean în urma căruia au fost închise temporar șase unități, au fost aplicate amenzi de peste 100.000 de lei și au fost retrase de pe rafturi circa 500 de kilograme de produse alimentare.


Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a început, sub genericul “Academia Comisarilor”, o serie de ample acţiuni de control, în care comisarii începători au posibilitatea să se specializeze şi să înveţe meserie, în teren, de la preşedintele instituţiei, Horia Constantinescu, şi directorul general Paul Anghel – iniţiatorii programului, conform unui comunicat remis redacţiei.

“Seminarii pentru tinerii colegi, asta reprezintă proiectul “Academia comisarilor”.Trebuie să le arătăm mai noilor functionari ai ANPC, că aceasta trebuie să fie fermă, integră si să nu lase batiste pe ţambal! Vor urma şi alte acţiuni similare”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, conform bursa.ro.

Astfel, ieri, echipe de control al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov, coordinate de cei doi oficiali cărora li s-a adăugat şi vicepreşedintele ANPC, Mihai Culeafă, au verificat modul în care 10 operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în centrul comercial Sun Plaza – dintre care 8 unităţi de alimentaţie publică, administraţia mallului şi hipermarketul Cora – respectă legislaţia în vigoare în domeniul protecţiei consumatorilor.

„Academia Comisarilor Tineri”, program ce a început cu verificări chiar într-un mall bucureștean, s-a lăsat cu amenzi de 117000 lei

Ca urmare a acestor acţiuni, unităţilor de alimentaţie publică li s-au aplicat, până în acest moment, sancţiuni contraventionale în valoare de 117.000 de lei şi un avertisment, verificările nefiind încă finalizate.

Aceste sancţiuni au fost însoţite de măsuri complementare, care au constat în:

-oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a unei cantităţi de circa 540 kg produse alimentare în valoare de aproximativ 14.000 de lei;

-oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficientelor pentru 6 unităţi;

-s-a propus închiderea temporară a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni pentru 4 unităţi, între care şi hipermarketul Cora din mall.

Operatori economici controlaţi sunt Hipermarketul Cora şi Administraţia Mallului şi restaurantele Dristor Kebab,Uncle John, Rustic, Li Wu, Taxim, Imbiss Grill, Golden Woks, Lebanese Food.

Dintre cele mai importante deficienţe constatate, menţionăm:

  • Prezenţa unui strat de praf gros pe elicele sistemului de răcire al congelatorului în care erau depozitate alimente;
  • Utilizarea unor spaţii de depozitare improprii şi neigienizate, cu depuneri importante de rugină şi praf;
  • Utilizarea unor vitrine frigorifice cu grad avansat de uzură, pline de rugină, praf şi grăsime, cu vopsea exfoliate şi neigienizate;
  • Existenta în spaţiile de depozitare şi agregate frigorifice a unor alimente fără date de identificare şi caracterizare, astfel încât să se poată stabili conformitatea acestora;
  • Folosirea unor frigidere deteriorate şi neigienizate, cu rupturi şi strat de praf, cu chederele de la uşi deteriorate;
  • Utilizarea uleiului uzat pentru prăjire, cu culoarea modificată;
  • Necompletarea graficului pentru schimbul de ulei;
  • Decongelarea produselor la temperatura mediului ambient;
  • Utilizarea unor bureţi de sârmă, pentru vase şi a unor ustensile (cuţite) neprofesionale;
  • Nerespectarea temperaturii de depozitare a preparatelor culinare calde, respectiv minimum + 60 grade Celsius;
  • Lipsa informării referitoare la alergenii pe care îi pot conţine produsele alimentare;
  • Lipsa informării referitoare la produsele care provin din materii prime congelate;
  • Sosurile folosite la prepararea produselor nu erau etichetate cu denumire si data durabilităţii minimale.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă