29.8 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSocialJustițieProcurorii din Caraș-Severin și Timiș își opresc activitatea pe termen nelimitat

Procurorii din Caraș-Severin și Timiș își opresc activitatea pe termen nelimitat

Protestul presupune blocarea activităților de urmărire penală, a supravegherii anchetelor, a participării la ședințele de judecată și a soluționării cererilor sau plângerilor

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și cei de pe lângă Judecătoria Timișoara au hotărât să își suspende activitatea pe termen nedeterminat. Decizia vine ca reacție la proiectul de lege, privind modificarea pensiilor de serviciu, măsură pe care magistrații o consideră inacceptabilă.

Potrivit unui comunicat transmis joi, hotărârea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a procurorilor, desfășurată sub conducerea prim-procurorului adjunct, Violeta Filip. Suspendarea activității va rămâne în vigoare până când inițiatorii vor retrage propunerea legislativă.

Practic, protestul presupune blocarea activităților de urmărire penală, a supravegherii anchetelor, a participării la ședințele de judecată și a soluționării cererilor sau plângerilor. Singurele excepții sunt cauzele considerate urgente, precum cele care implică măsuri preventive privative de libertate sau ordine de protecție.

În același cadru, procurorii au decis să transmită Consiliului Superior al Magistraturii un punct de vedere oficial, solicitând avizarea negativă a proiectului de act normativ.

Astfel, magistrații din Caraș-Severin devin printre primii care adoptă o poziție fermă împotriva schimbărilor vizând pensiile speciale, prefigurând posibilitatea extinderii protestului și în alte unități de Parchet din țară.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Elon Musk, vizat de o anchetă în Wisconsin, după ce a oferit cecuri de un milion de dolari alegătorilor

Miliardarul Elon Musk riscă probleme juridice în statul american Wisconsin, după ce Comisia Electorală a concluzionat că oferirea unor premii de câte un milion...

Franța s-a prăbușit în semifinală! Statisticile care au intrat în istoria negativă a „Les Bleus”

Franța a înregistrat unele dintre cele mai slabe cifre din istoria sa la Campionatele Mondiale, în înfrângerea cu 0-2 în fața Spaniei.Eliminarea Franței din...

Probleme la sistemul e-Terra: serviciile digitale ale ANCPI rămân indisponibile până la sfârșitul săptămânii

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță că infrastructura informatică a instituției a fost afectată de un incident tehnic de amploareAplicația de...
Ultima oră
Pe aceeași temă