14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiProcedură de sancționare a funcționarilor publici, declarată neconstituțională

Procedură de sancționare a funcționarilor publici, declarată neconstituțională

Dispozițiile criticate, în prezent abrogate, dar care continuă să producă efecte juridice în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, au următorul conținut: „Modul de constituire, organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, precum și componența, atribuțiile, modul de sesizare și procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.”, este articolul care, în opinia CCR, este neconstituțional.

„Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanțelor de judecată care au sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalul Gorj – Secția contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Mehedinți – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”, a transmis CCR printr-un comunicat de presă.

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă