3.1 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăPoliticăPrimarului din Caracal i s-a cerut să se autosuspende din PSD

Primarului din Caracal i s-a cerut să se autosuspende din PSD

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a afirmat că i-a spus primarului de la Caracal, Ion Doldurea, să se autosuspende din Partidul Social Democrat, în contextul în care fiul acestuia deţine staţia GPL unde au avut loc exploziile în urma cărora au murit doi oameni şi au fost zeci de răniţi.

„Primarul de la Caracal, eu l-am rugat să candideze pentru PSD, pentru că am avut doi primari care nu şi-au făcut treaba în cele două mandate anterioare şi l-am rugat să candideze. Nu cred că am o legătură politică cu primarul de la Caracal. În rest, pe Doldurea sau pe copiii lui, nu cunosc pe niciunul”, a arătat Stănescu.

De asemenea, Stănescu a spus că nu a vorbit niciodată cu fiul primarului, Ionuţ Doldurea.

„Cu primarul de la Caracal am vorbit la telefon, i-am zis că e bine să se autosuspende din partid până organele de anchetă îşi fac datoria şi mai mult şi eu spun acelaşi lucru – organele statului să îşi facă datoria. Cine e vinovat să plătească”, a afirmat el.

„Toţi avem copii. Dacă mă întrebaţi pe mine, fiul meu, nu ştiu ce face fiul meu, pentru că are 36 de ani. Vom analiza la momentul respectiv (…) Nu ştiu dacă primarul de la Caracal se întâlnea cu fiul de două-trei ori pe an”, a mai spus secretarul general al PSD.

Sâmbătă are loc, la Palatul Parlamentului, şedinţa Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat (11,00), urmată de reuniunea Grupurilor Parlamentare ale PSD.

Primarul din Caracal, Ion Doldurea, a anunţat săptămâna trecută că a luat decizia de a se suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Crin Antonescu: Călin Georgescu este o „variantă de neacceptat” și „un drog ieftin și distrugător care este servit oamenilor”

Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale din 2025, a declarat marți seara, la Antena 3 CNN, că, în opinia sa, Călin...

Nicolae Constantinescu, medicul care a salvat numeroase vieți la Revoluția din decembrie 1989 și la Mineriada din 1990, a plecat la Domnul

„ Astăzi, 21 ianuarie 2025, domnul doctor Nicolae Constantinescu, președintele Fundației Culturale Memoria și directorul Memoria – revista gândirii arestate, a plecat la Domnul”,...

Gigi Becali se delimitează de Călin Georgescu: Așa cum m-a păcălit pe mine, a păcălit două milioane de oameni

George Simion și Gigi Becali bat în retragere în ceea ce privește susținerea lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Dacă acum câteva săptămâni Simion îşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă