17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportFotbalPrimarul Târgoviștei, despre stadiul lucrărilor la stadionul Chindiei

Primarul Târgoviștei, despre stadiul lucrărilor la stadionul Chindiei

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că Stadionul “Eugen Popescu” din orașul-reședință al județului Dâmbovița este renovat în proporție de 90%. Cu toate acestea, edilul spune că nu maid ă niciun termen pentru inaugurarea noului stadion pe care trebuie să-și dispute partidele de pe teren propriu Chindia Târgoviște, deoarece mereu au intervenit evenimente “neprevăzute”.

“Îmi propusesem să nu mai postez despre stadion până când nu este totul rezolvat!

Dar întrucât am constatat că este un “folclor” din ce în ce mai “diversificat” pe această temă (ba că trebuie schimbat gazonul, ba că am construit nu știu ce în jurul Casei Armatei, ba că nu știu ce acoperiș s-a desprins, ba poze făcute duminică, și postate luni în ideea că nu se lucrează, ba că lucrăm de 4, 5 sau 10 ani, ba că a costat 25.000.000 euro – valoarea finală fiind cu vreo 9.000.000 euro mai mică – și câte și mai câte..), mă văd nevoit să să clarific câteva lucruri!

1. Ordinul de începere a construcției a fost dat pe data de 27 septembrie 2019. Este evident că a durat mai mult, față de ceea ce ne-am propus și nu vreau să mă uit în alte curți, dar sunt destule stadioane construite în peste 4 ani, unele chiar în mai bine de 6 ani.

Alternativa? Lăsam echipa în Liga 3, unde am găsit-o, stadionul să se dărâme și azi fotbalul târgoviștean era un subiect încheiat.

2. Acoperișul este pus integral, mai sunt de fixat zonele de pe spate și meshul pe o parte a fațadei tribunei noi.

3. Singurele lucrări mai importante mai sunt turnarea stratului 2 al parcării de peste 10.000 mp., plus pista de tartan, lucrare care depinde ceva mai mult de condițiile meteo, dar în prima săptămână fără precipitații și cu temperaturi puțin mai ridicate, rezolvăm.

4. Montajul scaunelor durează maxim 10 zile, sunt toate în stadion, inclusiv cele de la loje sau masa presei.

5. Stadionul este reconstruit, în proporție de peste 90%, tribuna acoperită de la zero, iar cea veche inclusiv prin refacerea grinzilor și a stâlpilor, plus a gradenelor, că în vechea tribună nu exista armătură mai groasă decât degetul mic de la mână. Banii pentru stadion, 100% din bugetul municipiului Târgoviște!

6. Ca termen, nu mai fac estimări că de fiecare dată au apărut situații neprevăzute, dar facem tot ce putem pentru a-l finaliza cât mai repede. Chiar credeți că cineva nu își dorește acest lucru?

7.  Rugăminte: nu mai credeți toate zvonurile și hai să lăsăm concluziile referitoare la stadion pentru momentul inaugurării, sunt convins ca veți fi plăcut impresionați! V-o spune un om cu o experiență administrativa de peste 8 ani la conducerea unui municipiu reședință de județ, cu zeci de proiecte majore implementate!

8. Orașul are zeci de investiții în derulare (școli grădinițe, parcuri, străzi..etc)., care trebuie gestionate și susținute financiar.

9. Dacă măcar jumătate din cei care la fiecare postare întreabă de stadion ar cumpăra abonamente la momentul deschiderii, va fi asigurat 40% din bugetul echipei.

P.S 1. Eu așa un “cor de bocitoare” cum este cel format în jurul stadionului, n-am văzut de când sunt! Se vor mai lamenta unii o luna, două, dar momentul mult așteptat este mult mai aproape decât speră ei”, a scris Daniel Stan, pe pagina sa de Facebook.

Compania Națională de Investiții a lansat în licitație publică și proiectul pentru construirea unei arene sportive noi în Târgoviște, ce va fi amplasat în zona fostei garnizoane militare unde a fost împușcat Nicolae Ceaușescu.

De la promovarea în primul eșalon fotbalistic al României, formația Chindia Târgoviște nu a putut disputa nicio partidă la Târgoviște.

Chindia și-a disputant cele mai multe partide, ce figurează pe teren propriu, la Ploiești, pe Stadionul “Ilie Oană”.

Chindia a mai evoluat pe teren propriu și la Buzău și Giurgiu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...

O nouă plângere la DNA pe numele lui Nicușor Dan

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, s-a prezentat, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a depune o plângere penală pe numele lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă