8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăPrimarul sectorului 2, apel către cetățeni pentru a nu mai arunca gunoiul...

Primarul sectorului 2, apel către cetățeni pentru a nu mai arunca gunoiul „la întâmplare”

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, face apel la cetăţeni să nu mai arunce gunoiul “la întâmplare” şi spune, în contextul lucrărilor de ecologizare a salbei de lacuri din sector, că în acestea s-au aruncat deşeuri “cu duba”.

“De câte ori vizitez lucrările de ecologizare a salbei de lacuri mă îngrozesc, dar mă şi încăpăţânez să continuăm
Nu înţeleg câtă nepăsare (ca să nu zic altfel) trebuie să ai ca să arunci aşa în neştire gunoi în lac. Nu înţeleg cum le-a dat prin cap să transforme bădărănia în afacere. Nu înţeleg cum naiba ‘foştii’ s-au făcut că plouă în timp ce sectorul pe care îl conduceau devenea o bombă ecologică”, a scris edilul, sâmbătă, pe Facebook, potrivit agerpres.ro.

Primarul sectorului 2 susține că gunoiul nu trebuie aruncat „la întâmplare”, dar vrea ca și ecologizarea lacurilor să meargă până la capăt

Acesta susţine că ecologizarea lacurilor va merge până la capăt, indiferent de eforturi.

“În lac s-a aruncat cu duba. Aici a ajuns gunoiul de care n-aţi ştiut cum să scăpaţi când aţi renovat apartamentul. Şi aţi sunat un băiat care ‘căra moloz’. Era mai ieftin. Iar acum plătim cu dobândă usturătoare nişte ‘ciupeli’ din trecut. Vom duce ecologizarea lacurilor până la capăt. Indiferent cât efort va necesita, ne vom asigura că scoatem tot gunoiul din lacurile din sector.
Sper că măcar acum, după ce răul a fost făcut şi tragem ponoasele împreună, să înţelegem. Să înţelegem că gunoiul nu se poate băga sub preş la nesfârşit. Să înţelegem că doi lei economisiţi ieri ne costă mai mult azi. Şi că pe cei mici ai noştri mult mai mult mâine. Să înţelegem că dacă ne furăm căciula singuri rămânem fără ea. Nu mai aruncaţi gunoiul la întâmplare, vă rog. Pe stradă, în spaţiul verde sau în lac. Ne costă pe toţi mai devreme sau mai târziu”, a adăugat Radu Mihaiu.

Primarul Sectorului 2 își dorește să modernizeze Parcul Verdi

Prin acest proiect se solicită acordul Consiliului General al Capitalei pentru transmiterea din administrarea Administraţiei Parcuri, Lacuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) în cea a autorităţii locale a Parcului Verdi pentru a-l reamenaja şi moderniza.

Potrivit referatului de aprobare, Primăria Sectorului 2 îşi propune să pregătească proiectul „Amenajare peisagistică Parcul Verdi” în vederea reintroducerii acestuia în circuitul public şi să obţină finanţare nerambursabilă, în special prin Programul Operaţional Regional pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov 2021-2027, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precum şi din alte surse.

Imobilele care constituie Parcul Verdi sunt în proprietatea Municipiului Bucureşti şi în administrarea ALPAB.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă