3.9 C
București
luni, 4 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițiePrimarul din Botoșani, plasat sub control judiciar! Acesta s-a autosuspendat din PSD

Primarul din Botoșani, plasat sub control judiciar! Acesta s-a autosuspendat din PSD

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost plasat sub control judiciar, în baza unei ordonanţe emise, vineri, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava. Acesta s-a autosuspendat din PSD.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 2 februarie 2024, a lui Cosmin Andrei, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

„În data de 25 august 2021, inculpatul Andrei Cosmin-Ionuţ, în calitate de primar al municipiului Botoşani, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituţia pe care o conducea. Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul şi ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv”, susţin procurorii.

După aflarea deciziei, primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, care este şi preşedinte al organizaţiei municipale a Partidului Social Democrat (PSD), a anunţat că se suspendă din toate funcţiile politice.

El a postat pe Facebook un mesaj în care arată că respectă regulile de integritate institute în PSD şi că a transmis că renunţă la funcţiile deţinute în partid.

„În urma evenimentelor de astăzi, în care mi-a fost adusă la cunoştinţă măsura controlului judiciar, am urmat, cum era şi firesc, regulile de integritate institute în PSD şi am comunicat conducerii PSD Botoşani auto-suspendarea din toate funcţiile deţinute în partid. În ce mă priveşte, îmi voi susţine cauza cu bună-credinţă şi voi pune la dispoziţia organelor de anchetă toate informaţiile care mi se vor solicita, astfel încât situaţia să se lămurească în cel mai scurt timp posibil”, a scris Cosmin Andrei.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă