23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPrimăria Sectorului 4 vrea să amenajeze benzi speciale de parcare lângă şcoli

Primăria Sectorului 4 vrea să amenajeze benzi speciale de parcare lângă şcoli

„Majoritatea străzilor aflate în preajma şcolilor sunt supraaglomerate în timpul anului şcolar, iar Strada Viorele, prin care se asigură accesul elevilor în Şcoala Generală Nr. 97 este una dintre ele. Acesta este motivul pentru care Direcţia de Mobilitate Urbană Sector 4 a anunţat că va implementa în zonă un sistem de trafic menit să crească gradul de siguranţă al elevilor”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4.

Proiectul pilot va fi realizat, în această toamnă, la Şcoala Generală Nr. 97 şi va fi extins, ulterior, în tot sectorul.

Astfel, potrivit proiectului, strada pe care se circulă în prezent în sens unic va fi împărţită în două benzi. Una din acestea va fi special realizată, pentru ca maşinile care aduc copiii la şcoală să poată opri câteva momente, fără a bloca traficul, cum se întâmpla până acum.

„La intersecţia dintre Strada Viorele şi Intrarea Văcăreşti va fi montat un aşa-numit stop de penalizare, care va opri maşinile atunci când zona devine supraaglomerată. După acest semafor, maşinile vor putea intra fie în stânga, pe banda specială, pentru a putea lăsa copiii la şcoală, fie îşi vor putea continua drumul, înainte. Cele care vor intra pe banda specială vor putea opri, un timp limitat, pentru ca elevii să poată coborî în siguranţă, direct pe trotuar, fără a mai fi nevoiţi să traverseze. Cele două benzi vor fi separate cu un mic scuar, iar în faţa intrării în şcoală va exista şi o trecere de pietoni supraînălţată, care, pe lângă rolul de a proteja copiii, îl are şi pe acela de a limita viteza.”, a explicat directorul Direcţiei Mobilitate Urbană Sector 4, Ioan Gâf-Deac, prin intermediul comunicatului PS4.

De asemenea, potrivit reprezentanţilor PS4, în dreptul trecerii de pietoni va fi montat un sistem inteligent de iluminat, cu led, a cărui intensitate va creşte pe măsură ce senzorul va detecta prezenţa unei persoane în apropierea zonei de traversare.

În faza a doua a proiectului, banda de oprire limitată din faţa şcolii ar urma să fie protejată, la intrare, cu o barieră dotată cu un soft care va recunoaşte numerele maşinilor introduse în sistemul electronic.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă