13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialPrimăria Capitalei desființează încă cinci instituții

Primăria Capitalei desființează încă cinci instituții

Primăria Capitalei supune dezbaterii publice cinci proiecte de hotărâre, care vizează încetarea activităţii Centrului de Protecţie a Plantelor, Centrului Metropolitan Ioan Dalles, Centrului Cultural Expo Arte, Centrului Cultural „Lumina” şi Casei Artelor „Dinu Lipatti”.

Conform proiectelor, în 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor, instituţiile menţionate îşi vor înceta activitatea şi se vor desfiinţa ca persoane juridice.

Patrimoniul mobil al Centrului de Protecţie a Plantelor va fi preluat de către ALPAB, iar al Centrului Metropolitan de Educaţie şi Cultură Ioan Dalles de către Şcoala de Artă Bucureşti. Patrimoniul mobil al Centrului Cultural Expo Arte, al Casei Artelor „Dinu Lipatti” şi al Centrului Cultural „Lumina” vor ajunge la ARCUB.

În referatele de aprobare care însoţesc cele cinci proiecte este invocată situaţia economică dificilă, care impune economii, precum şi „optimizarea” cheltuielilor din bugetul local. Se menţionează totodată că la nivelul unităţii administrativ-teritoriale există organisme care prestează servicii publice similare cu activitatea instituţiilor publice care urmează să fie desfiinţate.

În ce priveşte Centrul de Protecţie a Plantelor se precizează că instituţia „s-a remarcat prin susţinerea unui infim număr de acţiuni, raportat la nevoia de protecţie şi la cerinţele bucureştenilor, însă prin cheltuirea unor sume importante” din banul public destinate achiziţionării de materiale şi echipamente.

Totodată, se argumentează că Centrul Metropolitan Ioan Dalles are ca atribuţie principală organizarea de cursuri de educaţie permanentă şi formare profesională, atribuţie care se regăseşte însă, pe alt subdomeniu, şi la Şcoala de Artă Bucureşti.

Centrul de Cultură Expo Arte are ca atribuţie principală desfăşurarea de activităţi în domeniul cultural-educativ, cu accent pe dezvoltarea artelor plastice şi vizuale, care se regăseşte şi la Centrul de Proiecte Culturale ARCUB.

Centrul Cultural Lumina are ca atribuţie principala promovarea excelenţei în cultură şi implementarea conceptului de cultură a comunităţilor, iar Casa Artelor „Dinu Lipatti” vizează desfăşurarea de activităţi de interes local, în principal în domeniul cultural-educativ, cu accent pe educaţia muzicală şi păstrarea tradiţiei muzicale, componistice, interpretative şi pedagogice construite de şcoala românească de profil de la Bucureşti. Aceste atribuţii vor fi preluate de asemenea de către ARCUB. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă