13 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalPolonia și Ungaria au oprit importurile de cereale din Ucraina

Polonia și Ungaria au oprit importurile de cereale din Ucraina

Polonia și Ungaria au decis să oprească importurile de cereale din Ucraina pentru a-și proteja sectoarele lor agricole interne, au anunțat guvernele de la Varșovia și de la Budapesta.

Aceste decizii intervin în contextul unei oferte foarte ample de produse agricole în estul și centrul Europei, ceea ce a dus și la scăderea prețurilor.

„Suntem şi rămânem prieteni şi aliaţi neschimbaţi ai Ucrainei. O vom sprijini şi o susţinem”, a declarat Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului PiS („Lege şi Justiţie”), aflat la guvernare în Polonia. „Dar este datoria fiecărui stat, a fiecărei autorităţi, a unei autorităţi competente, să protejeze interesele cetăţenilor săi”, a explicat politicianul polonez.

În cazul Poloniei, se opresc importurile nu doar la cereale ci și la alte produse agricole. „De la cereale la miere și foarte multe altele”, a precizat Kaczynski.

Importurile de cereale din Ucraina au dus la demisia unui ministru

Ministrul ucrainean pentru Politică Agricolă şi Alimentaţie, Mykola Solskyi, va merge luni în Polonia. El va discuta chestiunea cerealelor din Ucraina cu ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus. Robert Telus a devenit ministru după ce predecesorul lui, Henryk Kowalczyk, a demisionat. Demisia lui Kowalczyk s-a produs în contextul protestelor agricultorilor polonezi, puși în dificultate de importul de cereale din Ucraina. Robert Telus face parte tot din partidul de guvernământ, PiS.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Radiografia unei absențe: performanță fără profesioniști în imagistică

Echipamentele moderne sunt comori fără cheie, lăsate în cutii nedesfăcute Într-o epocă în care tehnologia medicală a evoluat rapid, România se confruntă cu o dilemă...

Două fetițe au suferit arsuri la nivelul feței în urma unui experiment public

Două fetițe, în vârstă de 7 și 11 ani, au fost rănite sâmbătă în urma unui experiment care a avut loc în cadrul unui...

România învinge Cipru cu 3-0 în deplasare în Liga Națiunilor și conduce grupa din care face parte

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Ciprului cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, pe AEK Arena din Larnaca, în Grupa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă