19.1 C
București
luni, 15 iunie 2026
AcasăInternaționalPolonia cere sprijinul altor state europene în ancheta privind rețeaua lui Jeffrey...

Polonia cere sprijinul altor state europene în ancheta privind rețeaua lui Jeffrey Epstein

Procuratura națională poloneză a anunțat că va solicita asistență judiciară internațională în cadrul unei investigații privind un posibil caz de trafic de persoane legat de rețeaua lui Jeffrey Epstein. Potrivit unor surse citate de Reuters, cererile ar urma să fie adresate Franței și Suediei.

Investigația a fost deschisă după publicarea unor documente din dosarul Jeffrey Epstein de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite. Acestea indică „o suspiciune rezonabilă” că pe teritoriul Poloniei ar fi avut loc activități de trafic de persoane în perioada 2009 – august 2019.

Potrivit procurorilor, există indicii că femei și fete ar fi fost recrutate sub pretexte false pentru locuri de muncă în străinătate, transportate peste graniță și ulterior predate unor rețele implicate în exploatare sexuală.

Subiectul a devenit public în luna februarie, când premierul polonez Donald Tusk a anunțat declanșarea unei anchete. Aceasta vizează posibile legături între Jeffrey Epstein și serviciile secrete ruse, dar și eventuale infracțiuni comise împotriva unor cetățeni polonezi.

Un suspect ar fi operat în mai multe țări din Europa Centrală

Documente analizate de Reuters indică numele lui Daniel Siad, un bărbat născut în Algeria, care s-a mutat în Suedia la vârsta de 23 de ani. Potrivit informațiilor din dosar, acesta l-ar fi informat pe Epstein despre deplasările sale de recrutare în Polonia, Slovacia și Republica Cehă.

Anchetatorii susțin că Siad ar fi colaborat cu Jean-Luc Brunel, unul dintre apropiații lui Epstein, care a murit într-o închisoare din Franța în 2022.

Contactat de Reuters pentru un punct de vedere, Siad nu a răspuns solicitărilor. În februarie, publicația suedeză Expressen l-a citat și a afirmat că acesta a negat acuzațiile și că este dispus să discute cu anchetatorii.

Documentele publicate în SUA au scos la iveală amploarea rețelei

Publicarea de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite a milioane de documente interne a oferit noi detalii despre rețeaua extinsă construită de Jeffrey Epstein.

Potrivit acestor informații, acesta avea legături în mediile politic, financiar, academic și de afaceri, atât înainte, cât și după condamnarea sa din 2008 pentru prostituție cu minore.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă