25.7 C
București
miercuri, 17 iunie 2026
AcasăPoliticăSevil Shhaideh a fost achitată în dosarul insulei Belina

Sevil Shhaideh a fost achitată în dosarul insulei Belina

Fostul ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a fost achitată în dosar Belina, potrivit G4Media.

Decizia a fost pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi poate fi atacată cu apel. Şi Adrian Gădea, la vreme respectivă preşedinte al Consiliului Judeţean, a fost achitat.

Tribunalul Bucureşti a achitat-o pe Sevil Shhaideh pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Franța a accelerat după pauză! Mbappe a doborât două recorduri istorice la Mondial

Franța a debutat cu victorie la Campionatul Mondial 2026, învingând Senegalul cu 3-1 după o repriză secundă excelentă și o nouă prestație de excepție...

Tomac: Varianta unui guvern de tehnocrați a avut deschiderea PNL și PSD

Europarlamentarul Eugen Tomac a declarat miercuri, la Digi24, că una dintre variantele discutate în perioada negocierilor a fost formarea unui guvern de tehnocrați, susținând...

Evaziune masivă în domeniul pazei: sute de mii de ore de muncă nedeclarate și prejudiciu de peste 15 milioane de lei

O parte din sumele încasate ar fi fost retrase în numerar și utilizate în afara circuitului contabil, inclusiv pentru plăți informale și cheltuieli personaleInspectorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă