15 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăPoliticăOrban: PNDL, obligație pentru Guvernul PNL

Orban: PNDL, obligație pentru Guvernul PNL

“Pentru mine, un nou Plan Naţional de Dezvoltare Locală – PNDL 3 – e o necesitate şi o obligaţie pentru Guvernul PNL. Un PNDL adevărat, de minim 40 de miliarde, care să se ducă spre finanţarea obiectivelor de infrastructură pentru că nicio comunitate locală nu se poate dezvolta cu adevărat dacă nu are apă, canal, gaz, asfalt, electricitate. Ce plan de dezvoltare a unei comunităţi locale poţi să pui în practică dacă nu tu nu ai infrastructura de bază? Ori pentru noi este vital să finanţăm aceste proiecte pentru realizarea infrastructurii, prin PNDL 3, prin CNI, prin PNRR, prin PNS (Planul Naţional Strategic), prin orice formă de finanţare posibilă, iar lucrul ăsta nu trebuie să se realizeze la calendele greceşti, ci noi trebuie să găsim soluţia ca proiectele să pornească căt mai repede şi noi trebuie să putem finaliza o parte dintre aceste proiecte până în 2024 ca să ne prezentăm cu fruntea sus în faţa cetăţenilor”, a declarat Orban, la Râmnicu Vâlcea.

Liderul PNL a subliniat că susţinerea primarilor liberali şi a proiectelor lor este o obligaţie pentru conducerea partidului.

“Ştiţi foarte bine, că pentru mine, ca preşedinte al PNL, primarii partidului sunt cartea de vizită a partidului. În funcţie de modul în care ei conduc comunităţile locale este perceput PNL. Din acest motiv, indiferent de constrângerile bugetare, noi trebuie să găsim soluţiile pentru a garanta respectarea promisiunilor electorale ale primarilor PNL, cu finanţare fie din fonduri guvernamentale, fie din fonduri europene, fie din alte resurse financiare care pot fi puse la dispoziţia primăriilor” , a adăugat Orban.

Preşedintele PNL Ludovic Orban şi premierul Florin Cîţu au participat vineri, la Râmnicu Vâlcea, la şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Vâlcea în cadrul căreia a fost aleasă conducerea organizaţiei de partid. 

Cele mai citite

Datorie uriașă a Primăriei Capitalei la ELCEN. Nicușor Dan spune că a scos municipalitatea din faliment, dar s-au acumulat restanțe de un miliard

Compania Municipală Termoenergetica, instituție subordonată Primăriei Capitalei, a ajuns la o datorie uriașă către Electrocentrale București (ELCEN) a transmis furnizorul de agent termic, în...

Cum alegi scaunul de birou pentru copii?

Școala online a fost pentru mult timp o normalitate în lumea celor mici. Tocmai de aceea, improvizarea unui birou acasă a devenit o prioritate...

Tribunalul Vaslui a decis! Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu

Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită. „În...
Ultima oră
Pe aceeași temă