29 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăPoliticăCiucă, după întâlnirea cu Stoltenberg: România își reafirmă sprijinul acordat Ucrainei -...

Ciucă, după întâlnirea cu Stoltenberg: România își reafirmă sprijinul acordat Ucrainei – VIDEO

Nicolae Ciucă a avut azi o întrevedere la nivel înalt cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Cei doi lideri au discutat despre situația din jurul Ucrainei și despre tensiunile de la Marea Neagră generate de provocările Federației Ruse.

După întrevedere Nicolae Ciucă și Jens Stoltenberg au susținut o conferință de presă comună. Premierul României a precizat că au fost purtate discuții care „s-au axat cu precădere la situația de securitate din jurul Ucrainei și de la Marea Neagră”.

Premierul României a precizat că narativul Federației Ruse e de neînțeles în contextul în care Moscova denunță acțiunile NATO ca fiind provocări și nu viceversa.

„Actuala comasare de trupe rusești e semnificativă, neprovocată și nejustificată. Nu putem înțelege cum acțiunile NATO și ale Ucrainei pot fi considerate provocări”, a precizat Nicolae Ciucă, în cadrul conferinței în care l-a avut alături pe Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

„NATO își va apăra toți membrii. Angajamentul de apărare colectivă rămâne piatra de temelie a Alianței. Am discutat cu secretarul general Stoltenberg cum ne-am putea consolida securitate în mod mai eficient”, a mai precizat premierul României, notează defenseromania.ro.

România și-a reafirmat sprijinul Ucrainei

Nicolae Ciucă a purtat discuții cu Jens Stoltenberg și despre „nevoia de a întări acțiunile de descurajare” și a „amenințărilor pe Flancul Estic”.

Totodată, România și-a reafirmat sprijinul pentru integritatea și suveranitatea teritorială a Ucrainei, supusă agresiunii Federației Ruse după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea în 2014 și războiul din Donbas.

„Reafirm sprijinul acordat de România Ucrainei în ceea ce privește integrritatea și suveranitatea teritorială. Dreptul oricărui stat de a-și alege liber politica externă e un principiu fundamental al suveranității”, a mai adăugat Nicolae Ciucă.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Șantierul Naval Mangalia rămâne fără investitor, deși este legat de un contract militar de 920 de milioane de euro

La prima licitație pentru vânzarea activelor nu s-a înscris niciun investitor, inclusiv grupul german Rheinmetall, indicat anterior drept viitor administrator al șantieruluiPlanul prin care...

Vestiar rupt în două! Dezvăluiri explozive despre dezastrul Germaniei la Mondial

Revista Der Spiegel a publicat noi informații din interiorul cantonamentului Germaniei, după eliminarea surprinzătoare de la Campionatul Mondial 2026.Germania continuă să fie zguduită de...

Ilie Bolojan, mesaj la aniversarea a 164 de ani de la înființarea MAI: Ministerul este un pilon al statului român

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu prilejul aniversării a 164 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne, în care a...
Ultima oră
Pe aceeași temă