12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăDacian Cioloș a demisionat din funcția de președinte USR

Dacian Cioloș a demisionat din funcția de președinte USR

Dacian Cioloș a demisionat din funcția de președinte USR. Demisia a fost anunțată în ședința de luni după-amiază a conducerii USR.

Demisia s-a produs după ce conducerea USR a respins, prin vot, proiectul de reformă dorit de Cioloș în partid. În mod interimar, conducerea partidului a fost preluată de Cătălin Drulă, unul dintre cei zece vicepreședinți ai USR.

“Din motivele pe care am avut ocazia să le expun în partid în aceste ultime zile, în urma votului de azi din BN asupra Programului meu ca Preşedinte, am decis să-mi depun mandatul de preşedinte al USR. Intenţionez să rămân în continuare în partid şi să susţin, ca membru, lucrurile care cred că ar trebui făcute. Vă mulţumesc pentru felul în care am lucrat împreună, vă urez mult succes şi să ne vedem cu bine. Îi urez mult succes lui ⁨Catalin Drula⁩ pentru interimatul pe care-l va prelua”, a anunțat Dacian Cioloş, citat de site-ul Antena 3.

Planul de reformă dorit de Cioloș a fost respins cu 14 voturi la 11

Conducerea USR a respins proiectul de reformă dorit de Cioloș, într-o ședință desfășurată luni. Proiectul a fost respins luni, după o altă ședință USR care se ținuse duminică. Votul de luni a adunat 11 opțiuni în favoarea proiectului și 14 opțiuni împotrivă.

Încă de duminică, deci cu o zi înainte, informații neoficiale sugerau că Dacian Cioloș renunță la funcția de președinte, dacă proiectul său de reformă este respins. „Eu îmi depun mandatul, eu îmi asum consecințele și îmi depun demisia”, declarase, cu câteva zile mai înainte, Dacian Cioloș. El nu a negat autenticitatea acestei declarații dar, aparent, o zi după aceea se răzgândise.

Președintele Dacian Cioloș sugera că planul său de a reforma USR este respins inclusiv de vicepreședintele Dan Barna.

“Lucrurile nu merg cum trebuie. Spaima unora că, dacă deschidem partidul, vor apărea și alți oameni competenți care ar putea să le ia locul nu poate deveni politica oficială a USR. Faptul că mesajul meu este inconfortabil pentru unii colegi e de înțeles. Ce e de neacceptat este chemarea partidului la arme sub pretextul că președintele – adică eu – ar dori să distrugă partidul sau să îl dea altcuiva sau să îl controleze din exterior sau alte asemenea năzbâtii”, susținea Cioloș.

Dacian Cioloș lansase și un atac direct la adresa lui Dan Barna.

„Închei cu o notă personală adresată lui Dan Barna. Acest moment nu este despre Cioloș și Barna. Nu trebuie să fie. Invitația mea de deschidere include și acest mesaj, că e timpul să creștem lideri alternativi pentru binele acestui partid și credibilitatea ofertei sale politice. Consider declarațiile și acțiunile lui Dan o stângăcie, dar și o forțare a ordinii stabilite prin votul membrilor la congresul care a avut loc recent. Utilizarea bazei de date a partidului în scopuri politice personale este un gest descalificant. Și contrar regulilor noastre interne”, a subliniat Dacian Cioloș.

Cioloș a demisionat deși negase că ar avea această intenție

“Nu plec nicăieri”, anunțase Dacian Cioloș într-o postare pe internet, la finalul săptămânii trecute. “Repet pentru toți colegii și opinia publică: nu plec nicăieri, sunt aici ca să construiesc și să ajut la coagularea unui partid care să poată oferi României speranță și soluții”, asigura Dacian Cioloș.

Actualul partid USR s-a format prin fuziunea dintre USR și PLUS. Liderul fostului USR era Dan Barna iar liderul PLUS era Dacian Cioloș. Deși Cioloș a fost ales președinte al partidului, conducerea USR este dominată de susținătorii lui Barna. În competiția pentru funcția de președinte USR au candidat Cioloș și Barna. După ce a pierdut alegerile, Barna a rămas vicepreședinte al partidului. Dacian Cioloș i-ar fi propus postul de prim – vicepreședinte, dar Barna a refuzat oferta.

O posibilă explicație pentru decizia lui Cioloș de a pleca din fruntea USR ar fi faptul că el nu poate accepta ideea că alți politicieni din partid nu-i acceptă ideile. Această opinie critică la adresa lui Cioloș fusese exprimată acum câteva zile de vicepreședintele Cătălin Drulă. “Suntem sătui de partidele ca niște unități militare, în care toată lumea face sluj la șefu. Dacian Cioloș cred că s-a adaptat mai greu la acest lucru”, declara Cătălin Drulă.  

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă