28.6 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăPoliticăCiolacu: Nu cred că în acest moment este o urgenţă modificarea Constituţiei

Ciolacu: Nu cred că în acest moment este o urgenţă modificarea Constituţiei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, este de părere că modificarea Constituţiei nu reprezintă, în prezent, o urgenţă, având în vedere criza energetică, războiul din Ucraina şi criza economică.

„Din câte ştiu, domnul preşedinte Klaus Iohannis nu mai poate candida în viitor. Este exclus aşa ceva, să mai fie domnul Klaus Iohannis preşedinte. Ce facem? Mergem pe urmele lui Putin? Eu cred că noi ne dorim ca societatea să meargă înainte, să evolueze, nu să facem paşi înapoi. Este exclus un astfel de scenariu din punctul meu de vedere şi cred că şi din punctul de vedere al domniei sale”, a afirmat Ciolacu, duminică, într-o emisiune la Prima TV.

În opinia sa, modificarea Constituţiei nu reprezintă o urgenţă în acest moment, însă admite că există „teme de dezbatere” pe acest subiect.

„Eu am promis, când colegii mei m-au ales preşedinte, întâi interimar pe urmă preşedinte la PSD, am făcut o promisiune că PSD nu va mai ieşi din agenda cetăţenilor şi urgenţele pe care le au românii. Nu cred că în acest moment este o urgenţă modificarea Constituţiei. Există, în schimb, teme de dezbatere pe modificarea Constituţiei, dar nu cred că într-un climat cu criză energetică, război şi criză economică urgenţa noastră numărul unu este modificarea Constituţiei”, a susţinut el.

Liderul social-democraţilor consideră că ar trebui să se analizeze unde este „depăşită” Constituţia României şi care ar fi urgenţele.

„Nu ştiu, reorganizarea administrativă dacă am fi făcut-o la timpul respectiv când au făcut-o şi polonezii am fi avut o altă rată de absorbţie a fondurilor europene şi administrativ am fi fost pregătiţi mult mai bine pentru aceste vremuri. Suntem singurul stat care avem trei nivele administrative. Lipseşte un nivel administrativ. Lipseşte regiunea”, a explicat preşedintele PSD.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Aurul pierde din avânt, iar petrolul schimbă perspectivele pieței

Prețul aurului a înregistrat o scădere, după avansul de peste 2% consemnat în ședința precedentăInvestitorii și-au mutat atenția către evoluția petrolului, care reaprinde...

Thomas Tuchel, impresionat de Spania! Mesaj uriaș înainte de semifinala cu Argentina

Selecționerul Angliei a urmărit prima repriză din Franța - Spania și a avut numai cuvinte de laudă pentru echipa lui Luis de la Fuente...

Se încheie o epocă la naționala Franței! Zidane este pregătit să preia „Les Bleus”

Didier Deschamps este foarte aproape de despărțirea de naționala Franței, iar Zinedine Zidane este favorit să devină noul selecționer al vicecampioanei mondiale.Didier Deschamps se...
Ultima oră
Pe aceeași temă