Poliția Română a anunțat intensificarea acțiunilor preventive pe DN7, în zona Valea Oltului, după numărul ridicat de accidente înregistrate anul trecut pe acest tronson rutier.
Potrivit autorităților, în 2025 au avut loc 286 de accidente de circulație pe Valea Oltului, iar 25 de persoane și-au pierdut viața.
„Nici nu mai ştim cum să vă spunem cât de periculos poate fi acest drum dacă nu respectaţi normele de circulaţie. Pe acest drum, au avut loc 286 de accidente, în urma cărora 25 de persoane şi-au pierdut viaţa”, au transmis, sâmbătă, reprezentanții Poliției Române.
Controale mai dese și trafic monitorizat permanent
Pentru reducerea riscului rutier, polițiștii vor amplasa mai frecvent aparate radar pe DN7 și vor suplimenta echipajele care dirijează circulația.
Măsura vizează creșterea siguranței pe unul dintre cele mai aglomerate și periculoase drumuri naționale din România, intens circulat atât de autoturisme, cât și de vehicule de mare tonaj.
Apel către șoferi: respectați regulile de circulație
Polițiștii le cer conducătorilor auto să manifeste prudență și să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum.
„Astăzi, suntem aici; mai bine să ne salutăm, decât să împărţim amenzi. Conduceţi responsabil!”, au mai transmis reprezentanții Poliției Române.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.