Congresul din anul 2024 al Partidului Popular European se va desfășura la București iar organizarea în România a acestui eveniment va fi realizată de PNL.
Această decizie a Partidului Popular European a fost anunțată de președintele PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, la data de 5 septembrie 2023. Adunarea Politică a PPE a luat această decizie la Bruxelles, în dimineața zilei de 5 septembrie.
„Decizia Partidului Popular European de a organiza următorul său congres, din 2024, la București, este una care consolidează poziția României pe harta politicii internaționale. Prin aducerea în țara noastră a lucrărilor celui mai important for de decizie a principalului partid european, popularii trimit un mesaj de susținere pentru această parte a continentului care a făcut eforturi deosebite în contextul invaziei forțelor armate ruse în Ucraina.
Partidul Național Liberal va organiza lucrările acestui important eveniment politic. Decizia PPE de a alege Bucureștiul pentru cea mai relevantă reuniune a organizației dinaintea alegerilor europarlamentare arată încrederea de care se bucură PNL și președintele Klaus Iohannis în cadrul celei mai mari familii politice europene.
Mulțumim conducerii Partidului Popular European pentru încrederea pe care ne-o acordă și sunt convins că organizarea Congresului PPE de la București din 2024 se va ridica la înălțimea așteptărilor. Este un eveniment la care vor participa peste 2.000 de delegați din peste 40 de țări, între care vor fi toți șefii de state, de guverne, precum și președinții de partide din partea PPE”, a anunțat Nicolae Ciucă într-un mesaj postat pe internet.
PPE este un partid european de centru – dreapta. Președintele PPE este Manfred Weber (Germania). Din România, la PPE sunt afiliate mai multe formațiuni politice: PNL, UDMR și PMP.
Printre membrii din alte țări afiliați la PPE se numără Partidul Popular Austriac (ÖVP). Liderul ÖVP este, în prezent, cancelarul Austriei, Karl Nehammer. Dacă Nehammer va mai fi lider al ÖVP în anul 2024, el va veni, aproape cu certitudine, în România. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, ar putea veni și ele la București.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!