13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPNL și PSD își împart, cu scandal, posturile din administrația publică

PNL și PSD își împart, cu scandal, posturile din administrația publică

La exact un an de la alegerile parlamentare în urma cărora PNL și USR plus UDMR au ajuns la guvernare, scena politică s-a schimbat. Acum, coaliția guvernamentală este formată din PSD, PNL și UDMR, iar marile partide din alianță nu au rezolvat, încă problema redistriburii prefecților și a secretarilor de stat.

Liderii coaliției de guvernare s-au reunit într-o ședință „de lucru” pentru a rezolva mai multe probleme care sunt urgente. Prima ar fi cea a adoptării bugetului de stat pe 2022, buget care ar trebui trimis spre aprobare în Parlament până la data de 20 decembrie. Apoi, sunt posturile de prefecți și secretari de stat, care s-au redistribuit între PSD și PNL după scoaterea USR de la guvernare.

Doar că PSD a devenit partid majoritar în guvernul condus de Nicolae Ciucă, iar PNL urmează să piardă mai multe posturi din eșalonul doi.

O situația care a creat tensiuni în rândul liberalilor, mai ales în filialele care i-au rămas fidele noului președinte Florin Cîțu și care se văd acum în situația de a pierde orice urmă de reprezentare în administrație.

Liberalii au avut și ei o ședință a Biroului Executiv pentru a lămuri unele probleme din partid, ședință la care s-a ridicat, din nou, subiectul înlocuirii lui Florin Cîțu din postul de președinte al PNL după doar două luni și jumătate. Schimbarea se poate face doar prin Congres, iar acest lucru trebuie acceptat de președintele partidului.

Schimbări la liberali

Liberalii au anunțat o nouă numire în partid, cea a fostului ministru al Sportului, Ionuț Stroe, în funcția de purtător de cuvânt al PNL.

Ionuţ Stroe a declarat că premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că, până la data de 20 decembrie, propunerea privind Legea bugetului de stat va fi transmisă în Parlament pentru dezbatere şi adoptare.

“Premierul Nicolae Ciucă ne-a asigurat astăzi că, până pe data de 20 decembrie, legea sau propunerea pentru Legea bugetului de stat va fi prezentă în Parlamentul României pentru fi dezbătută şi, bineînţeles, adoptată la timp”, a declarat Ionuţ Stroe la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.


Ciolacu, relație instituțională cu Ciucă

Pe de altă parte, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că are o relaţie instituţională foarte bună cu premierul Nicolae Ciucă. Ciolacu a precizat la un post de televiziune că el nu se „bagă” în actul de guvernare.
„Eu nu sunt preşedintele PSD care mă duc la Guvern să fac numiri sau să încurc lucrurile. Comunic cu miniştrii PSD, am vorbit cu domnul Stănescu, stăm de două zile la sediu, am vorbit cu fiecare ministru, pentru că trebuie să ne pregătim şedinţa de coaliţie, să ştim cu ce mergem şi abordăm problemele în coaliţie”, a declarat Marcel Ciolacu.
Președintele Camerei l-a avertizat și pe noul său coleg, Florin Cîțu, care declarase anterior că social-democrații ar putea fi scoși de la guvernare dacă „derapează”.

”Nu cred că mai aşteaptă românii de la noi să ne criticăm, să ne potenţăm la televizor. Eu am evitat total. Cred că aşteptările românilor de la noi sunt cu totul altele în acest moment şi ar trebui şi Florin Cîţu, preşedintele Senatului, să înţeleagă că nu a creat o majoritate împreună cu USR. A creat-o împreună cu PSD în acest moment şi avem cu totul alte abordări”, a spus Marcel Ciolacu.

Ministrul Cercetării recunoaște că nu se pricepe la cercetare

Iar noul ministru liberal al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Florin Roman, a recunoscut că nu are legătură cu domeniul cercetării.

„Unii m-au acuzat că nu am legătură cu acel domeniu eu îl văd ca pe un avantaj pentru că dacă vin din acel domeniu, de regulă, dacă vă uitați în spate, majoritatea au firme, afaceri în acea zonă.

Mai bine să ai un ministru fără tangență în acea zonă că există apetitul unora de a confunda banul public cu propriile afaceri. Deci, din punct de vedere al integrității, eu garantez că nu am niciun fel de afaceri în domeniu”, a mai spus Roman.

Ședință solemnă a Parlamentului

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă.
A fost invitat și președintele Klaus Iohannis, însă acesta nu a fost prezent la eveniment. La 8 decembrie 1991, a avut loc referendumul naţional privind adoptarea Constituţiei României, extrem de necesară după Revoluţia din decembrie 1989 ce a înlăturat dictatura comunistă din ţară.

Constituţia României, prima de după 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin Referendum naţional la 8 decembrie, în acelaşi an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

Emanuel Neacsu
Emanuel Neacsu
Am scris pentru prima dată în presă la Ziarul Cotidianul, în 1996. Am fost șef pe secția politic la Gardianul. Am venit la România Liberă în 2007 și am lucrat un an la ediția online. Mi-am continuat cariera ca redactor Digi 24 (5 ani) și am revenit la România Liberă ca editor pe secția politic.
Cele mai citite

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “Explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...

VIDEO. Fermierii britanici protestează față de normele și acordurile comerciale post-Brexit

Londra a negociat "cele mai proaste acorduri comerciale din lume" după ieșirea Marii Britanii din UE, susține fondatorul organizației Save British Farming, potrivit Euronews. Fermierii...

Schimbări importante în noul update Apple. iOS 18 va redefini experiența utilizatorilor

Cu lansarea iminentă a iOS 18, Apple se pregătește să redefinească complet experiența utilizatorilor iPhone, oferindu-le o libertate neegalată în personalizarea ecranului de pornire....
Ultima oră
Pe aceeași temă