26.6 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăPoliticăCriza politicăPNL a decis: merge la negocieri cu PSD

PNL a decis: merge la negocieri cu PSD

PNL a decis să continue să poarte negocieri pentru viitoarea coaliție și guvernare cu PSD.

Ședința maraton a liderilor PNL de la Vila Lac s-a încheiat, după mai bine de 4 ore. Prin vot, Biroul Politic Național a votat varianta continuării negocierilor cu PSD, pentru formarea unei majorități stabile, potrivit Realitatea Plus.
48 de liberali s-au pronunțat pentru începerea negocierilor cu PSD, iar 22 au votat împotrivă.

PNL a luat decizia de a purta negocieri cu PSD cu 48 la 22 de voturi

Conform surselor din ședință, au fost peste 40 de voturi pentru varianta PSD și doar 22 de voturi împotrivă. Printre cei care au fost împotriva alianței cu PSD au fost Ciprian Ciucu, președintele PNL București, Ilie Bolojan, președintele PNL Bihor, Dan Motreanu, președintele PNL Giurgiu, Ludovic Orban, Antonel Tănase, Raluca Turcan, Cristian Băcanu, Eugen Pîrvulescu, președintele PNL Teleorman, Florin Birta, primarul municipiului Oradea.

„Au fost 22 de colegi care au votat împotrivă. E greu de spus câte voturi au fost „ pentru”. S-a supus la vot propunerea lui Florin Cîțu. Este o gravă trădare a alegătorilor care au votat cu PNL”, a spus, luni seara, Ludovic Orban.

Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal s-a reunit, luni seara, la Vila Lac, pentru a discuta despre posibilitatea deschiderii negocierilor pentru formarea unui guvern alături de PSD.

Marcel Ciolacu a anunțat luni seara ce nume ar putea propune PSD în viitorul guvern realizat într-o alianță cu PNL și UDMR. Șeful PSD a spus că decizia privind începerea negocierilor cu PNL a fost luată fără discuții aprinse în interiorul partidului.

„Noi am luat decizia de a avea negocieri cu PNL, UDMR și minorități, asta nu înseamnă că în mod automat PSD intră la guvernare… Îs mândru de stabilitatea PSD, de modul cum au decurs discuțiile în interiorul partidului… Este pentru prima dată când nu am fost sunat de președintele unei organizații pentru o funcție”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

Ciolacu a mai spus că PNL și PSD trebuie să-și împartă ministerele Justiției și Finanțelor deoarece sunt ministere avizatoare.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Pancu face o dezvăluire după victoria cu CFR Cluj! Suma pe care încă o are de recuperat din Gruia

Daniel Pancu a declarat că mai are de încasat trei salarii de la CFR Cluj și a explicat motivele care au dus la despărțirea...

Transferul de 120 de milioane s-a blocat! Real Madrid a descoperit prea târziu problema

Mutarea lui Yan Diomande la Real Madrid este întârziată după apariția unui litigiu privind reprezentarea jucătorului.Real Madrid nu a reușit încă să oficializeze transferul...

Bursa de la București atinge un nou maxim istoric. Ratingul Fitch și detensionarea situației din Iran susțin optimismul investitorilor

Bursa de Valori București a început săptămâna cu un nou record istoric. Indicele BET a crescut luni dimineață cu 0,71%, până la 36.412 puncte,...
Ultima oră
Pe aceeași temă