31.7 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăȘtirile zileiPMB: Vor fi introduse 5 noi bulevarde din Capitală, cu 59 de...

PMB: Vor fi introduse 5 noi bulevarde din Capitală, cu 59 de intersecţii

„Municipalitatea realizează o economie de 4 milioane de euro prin preluarea acestor lucrări de către Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA. Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA, va demara lucrările de introducere în BTMS (Bucharest Traffic Management System) a 59 de intersecţii de pe 5 bulevarde din Capitală, respectiv: Griviţa, Theodor Pallady, Colentina, Giurgiu şi Calea 13 Septembrie. Lucrările presupun modernizarea sistemului de semaforizare şi au ca principal scop fluidizarea traficului în zonă. Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA va demara aceste lucrări în cel mai scurt timp, după obţinerea tuturor avizelor necesare, proiectarea fiind deja finalizată”, precizează sursa citată.

PMB susţine că doar pentru aceste lucrări Municipalitatea economiseşte 4 milioane de euro. „Pentru modernizarea sistemului de semaforizare al acestor străzi se va utiliza cel puţin aceeaşi tehnologie practicată până în prezent, însă valoarea lucrărilor este estimată la aproximativ 7 milioane de euro, cu mult sub valorile practicate până acum. Mai exact, dacă aceste lucrări ar fi fost realizate prin societatea comercială cu care Municipalitatea avea în trecut contract (S.C. UTI S.A.) şi dacă ar fi practicat aceleaşi tarife, costul estimat ar fi de aproximativ 11,1 milioane de euro, cu peste 4 milioane de euro mai mult, ceea ce înseamnă o valoare cu aproape 59% mai mare”, se arată în comunicatul PMB.

Potrivit sursei citate, şi pentru alte 101 intersecţii au fost realizate studiile de fezabilitate. „După finalizarea introducerii celor 59 de intersecţii în BTMS, Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA va continua demersurile pentru introducerea în BTMS a altor 101 intersecţii, pentru care au fost realizate deja studiile de fezabilitate. Astfel, se are în vedere modernizarea sistemului de semaforizare pentru majoritatea intersecţiilor de pe raza municipiului Bucureşti, ceea ce va contribui în mod semnificativ la fluidizarea traficului rutier”, precizează PMB.

Municipalitatea reaminteşte că, din 2008, Bucureştiul dispune de un sistem de management al traficului (BTMS).

De asemenea, PMB reaminteşte că, în prezent, Compania Municipală Managementul Traficului execută lucrările de intervenţie, mentenanţă, proiectare şi dezvoltare a sistemului de semaforizare administrat de Primăria Capitalei. „Starea actuală a întregului sistem de semaforizare a intersecţiilor, întreţinut până în luna decembrie 2017 de compania UTI, reiese clar din fotografiile ataşate: camerete pline de pământ, fibră optică şi cabluri de energie electrică îngropate direct în pământ, deşi trebuiau băgate în tubulaturi speciale, şi haos în circuitele electrice din dulapurile unde sunt montate echipamentele de dirijare a circulaţiei”, precizează comunicatul citat.

Cele mai citite

Irineu Darău îl acuză pe Sorin Grindeanu că prezintă un proiect USR drept inițiativă a PSD

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău (USR), l-a acuzat pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, că „minte mult și amestecă foarte mult subiectele”, susținând că...

După scandalul rasist, intră în cursa pentru putere! Senatoarea care l-a jignit pe Mbappe vrea să devină președintele Paraguayului

Celeste Amarilla și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2028, la scurt timp după declarațiile controversate la adresa lui Kylian Mbappe.Senatoarea...

Valul de căldură reduce recoltele în Europa. Producătorii avertizează că uleiul de măsline s-ar putea scumpi din nou

Valul de căldură care afectează Europa pune presiune asupra agriculturii și alimentează temerile privind noi scumpiri ale produselor alimentare.Fermierii din mai multe țări semnalează...
Ultima oră
Pe aceeași temă